Advertisements

Ultima fotografie

Bogdan Hrib și-a publicat prima ediție a romanului în 2012 la Editura Cartea Românească, eu am citit-o pe cea de-a doua, apărută la Tritonic. Proza este o auto-ficțiune pe care autorul a scris-o ca un omagiu adus fotografiei și fotografilor, ca un portofoliu și probabil ca o eliberare. Acest roman este și o întrerupere a seriei care l-a consacrat pe Bogdan Hrib, și anume romanele polițiste cu Stelian Munteanu, o carte care se cerea scrisă pentru a-l elibera pe autor.

Contrar recenziilor apărute care-l defineau drept roman cosmopolit, Ultima fotografie mi s-a părut mai degrabă un roman psihologic al lui Bogdan Hrib. Ca indicii în favoarea acestei afirmații ar fi elementele de psihologie a bărbatului spre 50 de ani (vârsta pe care o va împlini curând protagonistul Alex Zaharia), și cifra în jurul căreia se învârt poveștile ascunse în narațiunea principală.

Sumarul este o lista cu 50 de cuvinte; fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste, 50 de povești în 50 de capitole care se întind pe câteva zeci de nopți. Apoi, romanul lui Bogdan Hrib este dedicat fotografiei, profesia care îmbină tehnica și arta poate și pentru că, așa cum sugerează la un moment dat Alexandru: „toate visele capitaliste au avut de fapt ca punct de plecare o fotografie sau măcar ideea unei imagini” – această remarcă ne amintește, fie am sesizat sau nu acest fapt, că fotografia a reprezentat o articulație existențială importantă.

Odată stabilit genul, să mai spunem câte ceva despre subiect: Ultima fotografie este un roman psihologic despre criză (economică dar și psihologică). Eu l-am văzut ca o ultima fotografie a crizei, sau o-ncercare de transgresare a crizei prin scris. Criza economică a venit însă și cu niscaiva progres tehnologic, și exact în momentul în care textul devine o simplă explicație atașată imaginii, Alex renunță la meseria de „pozar” pentru a se dedica scrisului. Și totul se întâmplă, simbolic, la o nuntă.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment