Advertisements

„Spuma Zilelor” de Boris Vian (1946)

Am primit în dar cartea „Spuma zilelor” lde Boris Vian când am împlinit 20 de ani; era prima carte cu diverse dedicații care, azi, mă emoționează chiar mai mult decât această minunată poveste, apărută la ed. Meridiane în 1969, tradusă din franceză de Sorin Mărculescu.

Roman calificat de Raymond Queneau drept „cel mai sfâșietor roman de iubire din literatura contemporană” este un amalgam de poezie, fantezie, emoții, muzică, umor, cruzime, tragism și absurd. „Spuma zilelor” este o poveste, scrie autorul, în întregime adevărată, din moment ce am inventat-o de la un cap la altul. Personajele evoluează într-un univers poetic derutant, într-o lume „pe dos”, vrăjită, unde nu există o limită a comunicării cu animalele și obiectele, căci totul e umanizat, pereți, ferestre, mobilier, chiar și spațiul, totul animat la început de bune intenții și având la rândul său o viată interioară independentă. Astfel, imposibilul lumii noastre devine posibil în lumea lui Vian.

Rezumat

Colin e un tânăr bogat care detestă munca și violența, dar adoră jazzul, la fel ca Boris Vian (care cântase o vreme într-o orchestră de jazz). Colin este foatre înstărit, încât își permite să fie excentric, dar îi lipsește Iubirea; dorința lui cea mai mare este să se îndrăgostească. Iubirea nebună îl va distruge financiar, moral și fizic. În plămânii iubitei sale Chloé – minunată precum melodia cu același nume interpretată de Duke Ellington – crește un nufăr uriaș care o sufocă și doar parfumul altor flori poate încetini evoluția bolii. Averea lui Colin se topește văzând cu ochii și trebuie să muncească pentru a-i putea aduce mereu flori. Romanul este plin de semnificații, având teme centrale:

Iubireaiubirea nebună și mistuitoare dintre Colin și Chloé, care duce la acte disperate; iubirea imposibilă, autodistrugătoare pentru Chick și criminală pentru Alise; iubirea neîmpărtășită a lui Isis pentru Nicolas; iubirea compasională, din atașament -a lui Nicolas pentru Colin și soția acestuia – a camerei care trece prin diferite avataruri (își pierde colțurile, se micșorează, ferestrele devin opace) pe măsură ce iubirea tragică își pierde suflul – a șoricelului care se sinucide de supărare.

Munca trebuie evitată – urâțește și îmbătrânește; nu se poate munci prea mult pentru că „munca te face filozof”, încât o să ai tot mai putină nevoie de bani și o să renunți. Boris Vian denunță dezumanizarea prin muncă ce te aduce în starea de mașină. Muzica e prezentă pe tot parcursul romanului, facându-se dese referiri la muzicieni și compozitori de jazz.  Chloé pare o configurare a aranjamentului muzical „Chloé” a lui Duke Ellington.

Religia este vizibil criticată cu ocazia nunții, mai apoi a înmormântării, unde ne lovim de aviditatea bisericii pentru bani. Limbajul jocuri de cuvinte antilogice, devenite mai apoi… antologice: doublezons, sticletomor, sacriscioaba, biglemoi… Chick e obsedat de… Jean Sol Partre într-atât încât îi consacră tot timpul său și se ruinează cumpărându-i toate scrierile, chiar dacă nu înțelege o iotă din filozofia acestuia!

Boala lui Chloé afectează nu doar epicureismul lui Colin, ci pe toți cei din jurul ei; obsesia maladivă a lui Chick distruge echilibrul partenerei sale și îl duce la pieire. Mlaștina dă senzația de înnămolire, de scufundare în neființă, de la spuma diafană, cu mii de reflexii la început, ca mai apoi să devină mâlul vâscos care trage în adâncuri .

Mesajul principal este contra stagnării, anchilozării .

Opera lui Boris Vian „Spuma zilelor” ocupă locul al zecelea în clasamentul celor mai mai bune o sută cărți ale secolului al XX-lea! Găsiți aici recenzia mea la filmul după cartea lui Boris Vian.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment