Advertisements

Soția din Paris – note de lectură

Volumul publicat de Paula McLain (și apărut la noi în 2011 – colecția Humanitas fiction, în traducerea Iuliei Gorzo) este o ficțiune istorică scrisă din perspectiva primei soții a lui Ernest Hemingway. În timp ce derulam povestea de dragoste despre care criticii apreciază că ar fi scrisă în stilul lui Hemingway am considerat necesar să revăd fundalul parizian decadent, ca și versiunea autorului american despre anii petrecuți la Paris (1921-1926).

Asta deoarece versiunea scrisă de un autor contemporan care este în aceeași măsură biograf al scriitorului (e imposibil pentru un literat ca Paula McLain să nu cunoască biografia „marelui” autor american) mi se pare decisiv influențată de cunoașterea traiectoriei literare a acestuia. Ceea ce în lumea reală nu se întâmplă, așa că am vrut să citesc în paralel cum a fost și cum se presupune că ar fi fost.

Hemingway este scriitorul aventurier care a șters barierele dintre viață și literatură. Însă, din discuțiile mele cu editorii, aceste intersecții între biografie și operă nu sunt tocmai agreate în lumea literară, chiar dacă sunt gustate de cititori. De ce nu agreează literații aceste ficțiuni? Un prim răspuns este că deschid o ușă spre intimitatea lor dar altul este întrebarea: cum ar fi fost aceeași povestire având ca personaj un autor necunoscut sau mai puțin celebru?

Ar mai fi avut ea valoare literară, ar mai fi interesat pe cineva viața unui artist ratat? Și atunci: valoarea literară este dată de valoarea personajului principal, sau de calitățile intrinseci ale scriiturii? Mi s-ar fi părut interesată mai degrabă o istorie contra-factuală: un Hemingway ratat ca scriitor, dar rămas împreună cu Hadley Richardson – asta provocare pentru imaginație! Dar cine să contrarieze cititorii cu așa ceva? Așa că spunem ca Maytrei: „Dragostea nu moare” 🙂

Anii care au marcat debutul literar al lui Hemingway sunt prezentați chiar de el în paginile cărții „Sărbătoarea continuă”, scrisă în 1960. Acestă colecţie de amintiri publicată postum este una dintre operele cele mai cunoscute ale romancierului american, având ca personaje secundare autori ca F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein, Ezra Pound şi Alice B. Toklas. Primele rânduri au fost scrise în 1950:

„Dacă ai fost destul de norocos să fi trăit la Paris în tinerețe, lucrul ăsta va rămâne cu tine oriunde te-ai duce, pentru că Parisul e o sărbătoare continuă”.

Iar volumul de 244 de pagini se termină așa:

Parisul nu se sfârșește niciodată și amintirile oricărei persoane care a locuit în el sunt foarte diferite de ale alteia. Ne întoarcem mereu la el, indiferent cine eram sau cum se schimbase sau cât de greu, sau de ușor era să ajungi la el. Parisul a meritat din plin asta, și orice-i dădeai, primeai înapoi. Însă așa a fost Parisul la început, când eram foarte săraci și foarte fericiți

Amintirile lui Hemingway sunt din vremea când era foarte sărac şi totuşi foarte fericit:

Pe atunci ajunsesem să știu că orice lucru, bun sau rău, lasă un gol în tine atunci când se termină. Dacă-i un lucru rău, golul ăsta se umple de la sine. Dacă-i bun, nu-l poți umple decât găsindu-ți ceva și mai bun.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment