Advertisements

Cântec de gheață și foc

Am cumpărat la-nceputul anului trecut câteva volume din saga lui George R.R. Martin A song of ice and fire din curiozitate, ca să mă descifrez ce calități i-au adus succesul acestui scriitor. Am încercat să urmăresc cum construiește maestrul fantasy-ului intrigile, cum introduce caracterele, însă volumele sale nu m-au prins – poate din cauza filmului? Urzeala tronurilor este genul de producție ce pare făcută special pentru spectatorii plictisiți ori incapabili să se concentreze mai mult de 5 minute pe același subiect.

Secretul succesului acestei opere pare amestecul mai multor fire narative într-o măsură fără precedent. Fiecare poveste în sine nu ar fi chiar așa interesantă, dar cine încearcă să urmărească 6 fire distincte, în 6 cărți diferite poate părea uimit de complexitatea construcției romanului. George R. R. Martin a scris inițial o povestire în timp ce lucra la alt roman (Avalon), mai mult o scenă în care câțiva copii găsesc cadavrul unui lup străvechi al cărui gât este străpuns de un corn de cerb. Lupul are câțiva pui, pe care copiii i-au luat să-i crească. Și-a dus apoi scena mai departe, transformând-o într-o fantezie epică concepută sub forma unei trilogii: cărțile Urzeala tronurilor, Dansul dragonilor și The Winds of Winter.

Ce a urmat e ca și cum ai ieși pe piață cu un cocteil, sau o degustare de băuturi diferite. Datorită succesului repurtat, cărțile sale au devenit un produs, o marfă. Se publică una după alte fiindcă se vând, iar succesul unei serii este un motiv pentru cititor de a o cumpăra și pe următoarea – chiar incompletă ori inegală. Iar pentru editor, de a o publica. O mare parte din succesul Cântecului de gheață și foc vine (și) din preluarea conceptului numit Pământul din mijloc, impus în literatura fantasy de predecesorul J.R.R. Tolkien în trilogia Stăpânul inelelor.

J.R.R. Tolkien a fost un scriitor longeviv, care a trăit (de) la începutul secolului trecut (până la al treilea său sfert) și a fost considerat – datorită succesului operelor sale – tatăl literaturii fantastice. Chiar dacă nu a fost inventatorul nici al genului, nici al termenului, el a fost cel care a impus în literatura de gen teritoriul mitic numit Pământul din mijloc. Termenul exista deja în în engleza veche sub forma middenerd sau middel-erd, iar în nordica veche Midgard, ori în greacă oy-koo-mé-nay, adică „vechiul loc al omului” – lumea fizică în opoziție cu lumile nevăzute.

Middgeard apare de câteva ori și în poemul Beowulf, pe care Tolkien (profesor de engleză) l-a tradus. În mitologie (este valabil și în cea ardeleană), o „lume” sau o „țară” însemna mai mult tărâmul unei rase decât o lume delimitată de granițe liniare, așa cum în Trans-sylvae (țara de dincolo de păduri) scaunele secuilor – szék – erau întrepătrunse de orașele sașilor – acele 7 (sieben)bürgen care au dat numele german al regiunii – și țarinile românilor. Dacă scrierile sale se inspiră din mitologia unui alt ev, pe Tolkien îl simțind contemporan. El vine, asemeni cinematografului, dintr-un secol trecut ale cărei învățăminte și valori încă le mai asimilăm – chiar dacă, deja, le reconsiderăm.

game map

Să iei cele 4 puncte cardinale, să le redenumești (Essos, Westeros) și apoi să pui câte două case în conflict pentru fiecare regat (în final au ajuns doar 7) nu pare foarte complicat. Nici să-ți omori, după plac, personajele 🙂 Perspectiva narativă se schimbă, fiecare povestire fiind relatată din perspectiva altui personaj, în final ajungându-se la 17 naratori. Important este să creezi nevoia, apoi s-o alimentezi. Și cum creezi nevoia? Oferind „produsul” cu țârâita, doar puțin câte puțin din el.

Tenta istorică suflată asupra sa a fost extrasă de George R.R.Martin din Războiul celor două roze. Rupând disputa în povești care par a evolua distinct (chiar dacă, probabil, ele se vor întâlni la final) uităm că sunt de fapt doar trei fire narative de urmărit. Este meritul autorului că le-a făcut să pară veridice: disputa din jurul tronului de fier al celor 7 regate, secondată de lupta pentru (re)cucerirea supremației în Nord, după dispariția lordului Stark. Această luptă secundară este potențată de amenințarea Celorlalți, aflați dincolo de zidul de gheață uriaș ce marchează frontiera nordică a Westerosulu. Ca și cum nu ar fi fost suficient de complicat și așa, se mai adaugă și traseul lui Daenerys Targaryen, care începe de la zero, doar cu legenda familiei și 2-3 dragoni (abia ieșiți din ou) în background.

Aceste trei fire narative ar fi putut da naștere la, eventual, 3 producții coerente pentru marele ecran, și probabil că aceasta a și fost ideea autorului – până să-i fie cumpărate drepturile de ecranizare de către HBO. Cele trei filme puteau fi susținute eventual de o a 4-a producție finală care să le adune într-un final dramatic. Acestea ar fi presupus însă culegerea din saga lui George R.R. Martin doar a câtorva momente reale din trecutul (chiar incert poziționat, în timp) speciei umane. Altfel, este ușor să ecranizezi o acțiune împinsă undeva, într-un fundal istoric – pe care poți să-l populezi cu pilde contemporane. Pare că mergi la cauza problemei și de fapt, nu superi pe nimeni.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment