Advertisements

O economie politică a socialismului românesc

Orașul Cluj – cu specificitățile sale sociale și economice – este unul atipic, oferind „spațiu de studiu” pentru cercetători din multe domenii. Un sociolog care mi-a atras atenția prin claritatea răspunsurilor încă de la primele mele întrebări asupra urbei ardelene este Norbert Petrovici. O aprofundare a ideilor sale, răspândite în diverse studii și eseuri de specialitate publicate, inclusiv online, volumul „Zona urbană” este o lectură obligatorie pentru cei interesați de o nouă perspectivă asupra economiei socialiste.

Fără a fi excesiv profesoral, modul său de expunere a cunoștințelor este bazat pe ideea că statistica aplicată poate fi mai ușor înțeleasă dacă o exersăm pe seturi de date care se mulează pe subiectul cunoașterii sau cercetării. În acest volum domeniul de interes este rezultatul procesului de urbanizare, adică „zona urbană” ca spațiu caracterizat printr-o mare densitate a populației. Zona urbană cuprinde orașele mari sau conurbații, limitele sale fiind orașul mic, excluzând așezările rurale precum satele și cătunele.

Doar orașele de prim rang din Europa de est prezintă interes investițional pentru capitalul extern. În România sunt 13 municipii de rang I, care pot constitui zone metropolitane cu localitățile din jur aflate la distanțe de până la 30 km. Mai sunt apoi 89 de municipii de rang II. În aceste zone urbane trăiesc 30% din români, și mai bine de 25% sunt concentrați în cele de rang I și în capitală (considerată de rang 0).

Specificul Clujului constă în diviziunea socială prezentă aici până în anii `60, când gusturile burgheze ale clujenilor erau încă evidente în modul de folosire a spațiului urban (clasele populare pe stânga, iar cele „educate” pe dreapta). Tot atunci începe însă proiectarea marilor cartiere socialiste, distingându-se Mărăștiul și Mănășturul. Dacă centrul orașului mai păstrează încă elemente de excludere, Clujul ca entitate funcționa (în mod paradoxal) ca mecanism  de retenție.

Anii `70 sunt martori ai industrializării accelerate a orașului, simultan cu reorganizarea administrativă și trecerea de la abordarea managerială bazată  pe planificare și politici sociale la o abordare competitivă: dezvoltare economică locală bazată pe alianțe de creștere încheiate cu mediul de afaceri local. După anii `90 orașul devine, prin medierea statului (prin reprezentanții administrației centrale, dar și prin politicienii locali) nivelul strategic în care se spațializează procesul de globalizare.

Refacerea identității orașelor socialiste din est s-a făcut, de regulă, prin ștergerea trecutului, îndepărtând peisajele culturale ale vechiului regim și printr-o decomunizare a spațiilor urbane.  Lipsite de cunoștințe relevante, complet nepregătite pentru orașul capitalist, noile autorități din est se inspiră de la omologii lor occidentali, preluând limbajul și practicile capitaliste neoliberale.

Clujul este și aici atipic, întrucât aici are loc o recomunizare, administrația locală netrecând printr-un șoc sau stress de adaptare (înainte de sloganul vrem o țară ca afară, aici s-a dorit o țară ca înăuntru, n.n).  Am spicuit din Capitolul IV – lanțuri de producție locale, în care Norbert Petrovici inventariază teoriile despre rolul scalar al orașului în socialism.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment