Advertisements

Revoluția ratată

Începută la Timișoara, după o revoltă înăbușită rapid la Iași, Revoluția română din 1989 a trecut prin multe etape. Nu a fost o singură, mare, Revoluție. Dacă ținem cu tot dinadinsul să adunăm aceste etape sub un singur nume cu R mare, putem spune că a fost Revoluțiune, adică o mișcare de rotație. Mai bine-zis, o spirală descrescătoare formată din mai multe mișcări circulare, izbucnite în locuri diferite, care au fost înăbușite, s-au stins ori s-au întins cumva, încercând să se alimenteze una din alta.

Pe 15 decembrie în București era liniște, doar radioul ce mai bâzâia pe „Europa liberă”. Nimeni nu avea habar că în acea seară de 15 decembrie 1989, la Timișoara, începuse protestul unui pastor maghiar. La fel cum nu se știa că doar cu o zi înainte, pe 14, la Iași, fusese înăbușită o revoltă a studenților. Dar ce nu a reușit într-o provincie a țării avea să se întâmple în alta – adică în Banat. Scânteia se extinde apoi în Ardeal prin Crișana, din Arad, care era orașul cel mai apropiat de Timișoara și primul în care revoluționarii bănățeni încearcă să răspândească vestea despre ce se întâmplă aici, realizând izolarea informațională de restul țării.

Primele schimburi de focuri între MApN și oamenii de la Interne izbucnesc la Arad, unde sunt prinși la sol, printr-o întâmplare, generalii Constantin Nuță și Velicu Mihalea, aflați într-o cursă de linie care făcuse escală aici. Ei vor fi doborâți la Alba Iulia pe 23, într-un elicopter care se face scrum cu echipaj cu tot. La peste un sfert de veac de la aceste evenimente, percepția de ansamblu a opiniei publice asupra Revoluției române este că a fost o revoluție furată, o simulare, sau o mistificare. Acest volum – o ediție revăzută și ușor adăugită a „Revoluției trăite de O. Țâră” publicată în 2011 la Alba Iulia – nu se vrea o privire generală asupra întregii Revoluții de la 1989, nici un răspuns la întrebarea dacă a fost sau n-a fost o Revoluție reală în diferite orașe, sau una furată.

Volumul afirmă că în decembrie 1989 au fost mișcări cu mai multe focare, mai mari sau mai mici, iar o privire generală nu este posibilă decât dacă admitem varianta unui spectacol similar celui din teatrul de improvizație, desfășurat pe parcursul mai multor acte. Comparația cu teatrul vine atât de la pauza dintre cele trei etape uzuale ale reprezentației, cât și datorită actorilor, care au jucat un rol important atât în Revoluția de la Arad cât și în cea de la București. Revoluția română nu poate fi comparată, din păcate, cu revoluția de catifea din țările vecine, pentru că a avut parte de o cortină opacă, iar mișcările importante au avut loc mai degrabă în spatele scenei, rezultatele fiind mai spectaculoase decât jocul la vedere, de pe scena improvizată și televizată.

*Fragment din romanul „Revoluția, scenete improvizate – între revolta de la Iași și scânteia de la Timișoara”, apărut la Editura Renaissance București.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment