Advertisements

Povestea celor trei purceluși (din imobiliare)

Cei trei purceluși stăteau bine-merci cu părinții lor (adică erau de bani gata), dar la un moment dat, la vreo doi ani de la absolvirea facultății, s-au hotărât să plece-n marele Oraș să-și caute norocul, să-și facă și ei afacerea lor. Pentru că așa stă treaba în mediul de business, puii ajung să creadă că realitatea e de dreapta. Așa se naște spiritul antreprenorial – nu ca la tineretul bovin, care-și face firmă de nevoie, pentru că n-a găsit locul de muncă potrivit la momentul potrivit.

p1Revenind la purcelușii de bani gata, odată ce au pornit la drum, apare și problemă imobiliară: unde-or să stea? Dacă tot s-au apucat de afaceri, au nevoie de spații, așa că, după posibilitățile părinților, unul ia un spațiu cu chirie, altul cumpără în rate un apartament la bloc (unde-și face sediul de firmă) și altul, mai bazat, își trage direct un duplex. O să folosească pentru el doar dormitoarele de la etaj, iar la parterul va fi sediul noii sale companii.

Ca să localizăm povestea în timp, dar să nu supărăm pe nimeni, toate astea se petreceau acum 10 ani. După ce testează ei piața pe laptop, navigând prin mai multe variante de afaceri, ajung la concluzia că tot imobiliarele-s cireașa de pe tort, așa că de ce să mai aștepte cu blatul și alte chestii de umplutură, se hotărăsc să intre mai bine direct în afaceri cu terenuri și betoane.

Am zis că purcelușii-s absolvenți, dar uitat să le precizez meseriile: cel care stă la duplex e arhitect, cel vecin cu Boc, la bloc, este inginer, iar cel care stă-n chirie este economist și o arde intelectual făcând-o când pe analistul, când pe agentul imobiliar, după cum e chemat sau la TV. În episodul de mâine am să descriu mai pe larg cum s-au apucat ei să dea concurs (pentru că așa-i pe piața liberă, competiție) care din ei construiește mai repede și mai mult.

Spre deosebire de purcelușii din poveste, imobiliarii despre care povestim aici nu construiesc ca să se apere de lup, ci, poate, ca să le arate în final lupul celor care-o mușcă, cumpărând imobile dezvoltate de ei – dacă tot e să păstrăm similitudinea cu basmele copilăriei. Primul porcușor, cel de la duplex, cu veleități de arhitect, s-a apucat să proiecteze blocuri în zona de sud-vest a orașului, căutată pentru accesul facil pe două benzi și ulițele înguste și intime.

p2De asemenea, noii lor locatari apreciau și utilitățile minime puse la dispoziție, care încurajează inventivitatea, și chiar traficul devenit infernal, care totuși apropie oamenii și comunitatea pe facebook, în drumul spre casă. După ce s-a plictisit de blocuri, a proiectat și câteva viluțe înghesuite una într-alta, botezate inițial duplexuri, apoi triplexuri, până a ajuns tot la un fel de blocuri, dar pe orizontală.

Și când era lumea primului purceluș mai dragă, veni o lupoaică de criză de le suflă clienților, creditele în franci elvețieni, ba slujbele din care încercau să-și plătească cât mai rapid căsuțele supra-dimensionate. Iar criza asta îi suflă în nas și purcelușului proiectant (sic!) marjele de profit cu două cifre. Pe vârful crizei, toată afacerea purcelușului va ajunge să valoreze cât sediul social al cocinei sale de biznis, luată la valoarea de inventar, cu care a girat pentru primul credit.

Norocul lui este ca și lupoaica de criză a luat o pauză în 2009. Purcelușul doi, complexat că stă la bloc, s-a gândit să ofere clienților săi un fel de Taj Mahal-uri intime, cu mii de unități locative, așezate undeva în câmp, pentru a se bucura toată lumea de aerul din oraș, cel mai curat din Europa. El nu vrea să aibă de-a face cu fiscalitatea, așa că face toate căsuțele direct pe persoană fizică (sau mă rog, pe porc). Și pe-acesta lupoaica l-a luat prin surprindere, măturându-i toate comparațiile avantajoase cu care încerca să-și farmece clienții. Apartamentele sale în viluțele din câmp nu mai par acum deloc ieftine, cât timp prețul cotețelor vechi din oraș s-a plafonat. În disperare de cauză, cei doi purceluși merg la elefant și propun un program minune, botezat „Prima și ultima casă”, prin care speră să-și mai dreagă nițel afacerile, ca să evite Ignatul.

p3Am uitat de purcelușul numărul trei, hipsterul cu pretenții intelectuale. El mănâncă pe furiș(indiferent că se crede agent imobiliar sau alt personaj din lanțul trofic) la troacele primilor doi purceluși  – deși spune oricui stă să-l asculte că el își câștigă lătura independent – având o mică afacere adițională căsuțelor construite de aceștia. Dar după ce lupoaica-i mătură și lui firavele cotețe de hârtie botezate… fie certificate, fie analize sau studii de piață, purcelușul nostru cade primul în picioare fiindcă, slavă Domnului, fraieri se găsesc pe toate drumurile (asfaltate sau nu), trebuie doar recâștigați printr-o ușoară rebrenduire.

El se apără de gurile rele ce i-ar putea reproșa ceva, pretinzând că piața a fost needucată, nu așteptările exagerate pe care le-a insuflat și că, în viitorul incert, prețurile ar putea fi iarăși ce-au fost odată, înainte să vină lupoaica, ba chiar mai mult decât atât. Ultima parte o grohăie timid: desigur, e doar opinia mea. Există și o morală aici? Nu, nu în piața imobiliară (acolo există doar profituri), ci în povestea noastră.

În primul rând, nu lăsa ideea de casă să-ți strice coșul zilnic (și să devină un coșciug), că n-o să fie simplu peste câțiva ani, când o să-mbătrânești plătind pentru ea. Apoi, mare grijă la clauzele porcești din contractele cu băncile la care vă trimit dezvoltatorii. Și în sfârșit, se pare că viluțe (sau jumătăți, sau treimi de căsuțe piperate), cu pretenții de castele vieneze, se vor mai vinde „când o zbura porcușorul”, când s-o face metroul, sau centura metropolitană din marele Oraș de pe Someșul mic.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment