Advertisements

De la plachiuri la plagiate

Într-o țară condusă 22 de ani de un fost cizmar, avem obsesia plagiatelor; în vreme ce unii abia reușesc să-și cârpească hainele și încălțămintea, iar alții recunosc că „sunt prea sărac ca să cumpăr un lucru ieftin”, aflăm de un alt caz de plagiat: profesorul Ioan Bolovan, autor al cărții Ispititoarea Transilvanie, este acuzat că s-ar fi auto-plagiat. Acesta este un termen utilizat în mediul universitar, unul în care autorilor li se impune de câțiva ani să citeze inclusiv paragrafe din propriile lucrări, pentru a descuraja reluarea acelorași idei și a evidenția contribuțiile noi.

Mi-a atras atenția cazul pentru că și eu am scos o carte la editura Școala Ardeleană, de fapt un prim volum dintr-o serie despre Cluj, iar lansarea am tot amânat-o până ce am reușit să-i invit pe toți oamenii care au avut un rol importat în „scrierea” ei. Printre aceștia, sociologul Norbert Petrovici s-a arătat plăcut surprins de faptul că a devenit personaj într-o carte, și că viziunea sa despre oraș a fost citată cu notă de subsol, chiar dacă era vorba de beletristică, și nu de o lucrare științifică.

Nu vreau să arăt că aș fi eu mai catolic decât Papa, dimpotrivă: s-ar putea foarte bine să fie printre rândurile de-acolo influențe ale altor autori pe care i-am citit, și ale căror idei au scos frunze, fără ca să mai știu măcar sursa din care-au încolțit ele.

Dar nu despre asta e vorba, ci despre idei, și despre faptul că atunci când lucrezi cu ele ar trebui să admiți că acestea trebuie să circule liber; la urma urmei, de aceea scriem cărți, pentru ca să facem ideile să circule.

Există desigur și o zonă a ideilor personale care nu vor neapărat să schimbe lumea, ci doar să o prindă în pagină, ca să aducă o contribuție originală într-un domeniu bine definit, iar acolo intervine dreptul de autor. Este dreptul oamenilor care fac munci intelectuale de-a le fi recunoscută „paternitatea” ideilor, pentru că alt mare folos într-o societate pauperă nu au de pe urma unei lucrări tipărite decât, poate, cadrele didactice – cum este și cazul profesorului de istorie acuzat de situl neuerweg – care ar putea beneficia de încadrări și grade didactice superioare, iar în cazul instituțiilor de „apărare publică”, și de alte grade, militare.

Ceea ce nu este cazul aici, după cum arată pe pagina sa profesor dr. Ioan Bolovan, ale cărui idei sunt contestate tocmai pentru a NU fi puse în circulație, nu pentru că n-ar fi tocmai… riguros științifice. Iată unde duce „perspectiva multiplă” de care aminteau autorii:

Perspectiva multiplă reprezintă un mod de a gândi, de a selecta, de a examina şi de a utiliza dovezi provenind din diferite surse pentru a lămuri complexitatea unei situaţii şi pentru a descoperi ceea ce s‑a întâmplat şi de ce.

„Meseria istoricului este să caute trecutul și să încerce cu obiectivitate, bună‑credință și apelând, firește, la izvoare și la o metodologie adecvată să se apropie cât mai mult de adevăr. În același timp, el trebuie să fie convins de relativitatea scrierilor lui atâta vreme cât adevărul absolut nu‑i este îngăduit istoricului. De aceea, niciun slujitor al muzei Clio nu‑și poate aroga pretenția că scrierile lui sunt perfecte, că reprezintă unica versiune de reconstituire a trecutului. De aceea apar de multe ori polemicile istoriografice, fiindcă unii istorici caută să‑și impună punctul de vedere ca fiind unica versiune asupra trecutului”.

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

One Response

  1. Ioan Bolovan
    November 25, 2017

Add Comment