Advertisements

Orwell – vagabond prin Paris și Londra

Cineva mi-a recomandat romanele de debut ale lui Orwell, și am aflat că până la „Ferma animalelor” și „1984” a mai scris vreo 4 romane și 2-3 reportaje. Primul, publicat în 1933, e denumit în unele biografii ale lui Blair reportaj și tradus la noi fie „Vagabond prin Paris și Londra”, fie Fluierând a pagubă prin Paris și Londra – POLIROM. Cum traduci Up and Down e o chestiune de gust și simț al limbii.

L-am găsit în versiune electronică (inclusiv pentru Kindle) și l-am citit și recitit, ceea ce mi se întâmplă cu puține cărți. Mi s-a părut ușor inegal: am găsit Capitolul XIV delicios, în timp ce în Capitolul XXII se prefigurează deja acel Orwell din Ferma animalelor. Cu ocazia asta am aflat că unul din cei mai tari contra-propagandiști ai comunismului a fost un socialist convins.

Primul roman al lui Orwell nu este atât un reportaj cât o biografie neromanțată sau, mai degrabă, un jurnal personal: englezul chiar a lucrat în Franța ca plongeur în restaurant și a locuit într-un hotel de la periferia Parisului, experiență ce i-a dat ocazia să scrie pagini remarcabile, Am trecut destul de greu de Capitolul XXII amintit mai sus, de fapt acolo am întrerupt, după care am reluat lectura – deci l-am recitit doar pe jumătate – să văd dacă într-adevăr e o schimbare de ton. De aici încolo observațiile amuzante se adună într-o teorie a luxului inutil din hoteluri, ceea ce mi-a adus aminte de obiectivismul ușor desuet (azi) elaborat de Ayn Rand.

Încerc să descopăr semnificația socială a vieții de plongeur*. Ar trebui, probabil, să vă spun că este un sclav în lumea modernă, și anume un sclav ce se irosește, care face o muncă stupidă și în mare parte inutilă.

Ceea ce trebuie să facă el nu înseamnă muncă, ci o fățărnicie de care dau dovadă oamenii pentru a crea impresia de lux. Eleganță înseamnă de fapt că personalul muncește mai mult iar clienții plătesc mai mult, și nu beneficiază nimeni decât proprietarul hotelului…

Ce scria coana Rand după război e citibil și azi, în ediții gen Capitalism pentru to(n)ți. O parte din textele din a doua parte a cărții, cele despre Londra, au apărut și în eseul The Spike, în care Orwell încearcă să își găsească un stil, influențat de scrierile lui Jack London. Parisul anilor `30 este văzut ca un oraș murdar, în care parizienii din suburbii trag din greu, ca niște sclavi – în vreme ce vagabonzii sunt portretizați în cealaltă jumătate a cărții sale, dedicată Londrei.

Volumul e o mostră de umor sec, englezesc veritabil, nu departe de cel al lui Jerome K. Jerome, dar mult mai aplecat spre problemele sociale. Capitolul XXIV începe cu drumul înapoi spre Anglia. Aici apare explicit și jurnalul de călătorie, în care autorul pune note și semne de întrebare:

În timpul călătoriei am stat alături de un cuplu de români, aproape copii, care mergeau în Anglia în luna de miere. Mi-au pus o mulțime de întrebări despre Anglia, iar eu le-am spus o groază de minciuni frumoase.

*ajutor în bucătărie

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment