Advertisements

Și orchestra cânta…

…dragostea care a supraviețuit Titanicului, de Christopher Ward

În 2012, exact la 100 de ani după scufundarea Titanicului, cea mai cumplita tragedie navala a secolului trecut ,apare in librariile noastre  Și orchestra cântă, in colectia „Carti adevarate” a Editurii ALFFA . În urma dezastrului  de pe Titanic au ramas sute de povesti dramatice ,sute de familii indoliate.Una dintre acestea este si povestea lui Jock Hume, caruia soarta i-a harazit un sfarsit tragic. Cartea are urmatoarea dedicatie:

Pentru mama mea, Johnann Law Hume Costin, cunoscută prietenilor ca Jackie. Şi pentru tatăl ei, Jock, pe care nu l-a cunoscut niciodata.

În urma mortii lui Jock Hume, bunicul autorului, trei generatii au fost marcate de catastrofalul eveniment. Este o poveste reala despre ce s-a intamplat dupa disparitia Titanicului. O scriere remarcabila si emotionantă, cartea este un produs al amintirilor membrilor familiei dar si al cercetarilor amanuntite desfasurate de  Christopher Ward   care s-a hotarat sa povestesteasca si cititorilor din lumea intreaga drama familiei sale .Un omagiu adus victimelor si supravietuitorilor tragediei de pe Vasul Mortii ,o carte despre “Dragostea ce a supravietuit Titanicului “.

În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, nava de linie Titanic a companiei White Star s-a scufundat

Se întâmpla în primul său voiaj, de la Southampton la New York, în urma unei coliziuni cu un aisberg. Din cei 1497 de oameni – pasageri şi echipaj – care în acea noapte şi-au găsit sfârşitul în Atlanticul de Nord, au fost recuperate numai 328 de trupuri. Unul dintre acestea  a fost al lui Jock Hume, violonist în Orchestra Titanicului. Avea 21 de ani.

Nu s-a oprit din cantat pana în ultimele clipe ale vietii cu toate că se dăduse ordinul de coborâre în barcile de salvare. Sute de oameni nu au fost singuri în momentul scufundarii: îi insotea recviemul “ Domnul fie cu tine “ cantat de orchestra ramasa unita pana in ultimul moment  – ora  2.15 pm  – după spusele unui supravietuitor. Scoțian la origine, Jock Hume a fost un  om un curajos nu numai pentru modul în care a murit, dar mai ales pentru  cum a ales sa trăiască.

La paisprezece ani a plecat pe mare cu arcuşul său şi a cântat atât de bine  încât la douăzeci şi unu de ani a avut ocazia să faca parte din Orchestra de pe cea mai mare navă de linie oceanic construită vreodată. Ghinionul lui a fost că nava se numea Titanic, sau Vaporul Mortii cum a fost denumit  de presa vremii, imediat dupa scufundare. Pe faimosul vas s-au urcat 2.209 de oameni. Înainte de a se îmbarca, Jock trimite o vedere logodnicii sale, Mary. Vederea a ramas expusa  la loc de mare cinste în casa urmasilor sai, vreme de trei generatii.

Bunica autorului, Mary  Costin, era logodnica lui Jock Hume cu care urma sa se casatoreasca dupa intoarcerea din voiaj, în ciuda opozitiei familiei Hume care era pe o treaptă sociala superioara familiei Costin. In acele vremuri clasa sociala avea un impact major asupra relatiilor interumane, determinand  inclusiv  modul de viata al membrilor sai. Indragostitii asteptau un copil  care s-a nascut la 6 luni dupa moartea tragica a tatalui în apele inghețate ale Atlanticului. Fetița nascută după tragedie, chiar mama autorului, nu a putut scăpa niciodată de fantoma Titanicului. Și nu doar ea, ci o multime de familii afectate de pierderea rudelor, așa zisele „familii ale Titanicului” care au purtat pe umerii lor amintiri cutremuratoare.

Cartea conține copii după documente de îmbarcare extrase din presa vremii  sau din jurnalul capitanului cablierului Mackay Bennet, vas ce a pornit din rada portului Halifax din Noua Scotie sa adune epava Titanicului precum și trupurile oamenilor morți prin hipotermie – cei mai multi si eventualii supravietuitori din barcile de salvare, care pluteau în derivă încărcate la maxim  cu  femei si copii  . Vasul Carpathia s-a indreptat si el spre locul tragediei  fiind  desemnat sa imbarce supravietuitorii si sa-i transporte la New York.

Este o carte foarte bine  documentată, un manual de istorie arhivistica, o „autopsie” a  tragediei Titanicului care ar putea sa stea la baza unui film artistic sau a unui documentar emoționant . Christopher Ward  a realizat o  fresca a vietii sociale a anglo-saxonilor de acum 100 de ani, în jurul unei povesti de dragoste cu un sfarsit tragic. O poveste cu amanunte necunoscute pana la apariția acestei carti.

O scrisoare anonima apărută în presa vremii, imediat dupa scufundarea Titanicului, vorbeste despe Jock Hume:

Ultimul cânt este un elogiu anonim la adresa lui Jock, care a fost publicat la o săptămână după scufundarea Titanicului în ziarul <Dumfries & Galloway>.

Am citat primul paragraf din scrisoare în epigraful acestei cărţi:

Nimeni nu era mai îndrăgit în şcoală decât „Johnny“, aşa cum i se spunea lui Jock Hume. Toţi cei care l-au cunoscut pe flăcăul mereu vesel, au avut, fără doar şi poate, un nod în gât şi au rămas fără respiraţie atunci când au citit că bietul Johnny a trecut în lumea odihnei veşnice, asemenea unui pribeag. Totuşi, mândria precede durerea, căci flăcăul a murit erou, cu mult iubita vioară strânsă la piept, cântând un ultim rec­viem pentru sufletele efemere ale celorlalţi şi al lui.

Johnny şi-a iubit vioara, iar noi, care l-am auzit cântând, i-am iubit pe amândoi. Ne-am aşteptat ca flăcăul să facă lucruri măreţe cu vioara lui şi nu am fost dezamăgiţi. Odi­nioară l-am auzit la vechiul teatru din Shakespeare Street cântând până la ridicarea cortinei, înaintea unor tragedii. Am crezut că va deveni celebru cu arcuşul lui şi asta a şi făcut, dar într-un mod mai măreţ şi mai eroic decât ne-am fi închipuit. Din nou, şi pentru ultima oară, a cântat până la ridicarea cortinei în faţa unei tragedii, dar nu una de pe scenă, ci o tragedie cumplită, îngrozitoare pe viaţă şi pe moarte.

Johnny nu mai este, iar vioara lui a tăcut pentru tot­deauna;totuşi, atâta vreme cât vor rămâne amintirile, va ajunge la noi acel acord trist, plăcut şi solemn al ultimului cânt pe care l-a interpretat. Poate că ochii ni se vor umezi la auzul cântecului aievea şi ne vom întrista la gândul că un tânăr atât de inteligent, vesel şi isteţ s-a dus, dar imediat, inima ne va tresălta de mândrie când ne vom aminti de modul eroic în care a murit.“

Christopher Ward  a debutat ca jurnalist la Evening Chronicle din Newcastle la vârsta adolescentei. La 21 de ani a devenit jurnalist pentru Daily Mirror, unde şi-a desfăsurat activitatea timp de 18 ani. A renuntat la jurnalism în favoarea unei agentii de publicitate. În prezent locuieşte în Scottish Borders, la aproximativ 100 de km de Dumfries, locul de naştere al bunicului său, Jock Hume.

 

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment