Advertisements

Oameni și orașe

Unele orașe par să se fi născut din piatră, masive și impunătoare, de parcă ar fi fost ridicate de uriași – care au trăit acolo, în jurul unui cimitir sau a unei catedrale (de cele mai multe ori, cimitirul fiind în jurul catedralei) – pe când altele par crescute din lut, așezări de cocioabe de la poalele unei vechi cetăți, înglobate mai târziu, toate, într-un loc purtând același nume. În această ultimă variantă totul se întâmpla, cel mai ades, prin dărâmarea zidului cetății abandonate, iar pietrele sau cărămizile acelui zid ajung să întărească pereții de lut moale.

Orașele sunt, așadar, locuri adunate sau locuri dezbinate, formate din comunități asociative (episcopii sau centre de comitat) sau competitive (asociații de comerț). Aradul face parte din ultima categorie, chiar dacă are și el bisericile și catedralele lui. Dacă în orașele în care lucrase până acum acomodarea se făcea printr-un fel de pact cu statuile, pe care le privea ca pe niște străjeri ai locului, în cele în care-și dorea să locuiască încerca să se familiarizeze cu bisericile, nu doar ca edificii arhitecturale. Asta pentru că arhitectura privită dinafară, asemenea comportamentului uman, nu înseamnă prea multe, sau reprezintă doar o metodă de a distinge construcțiile după curente, stiluri sau perioade istorice.

Dar așa cum nici comportamentul omului, studiat dinafară, nu arată prea multe despre sufletul său (exceptând un mod de exprimare literar-artistic), nici ridurile de pe fața orașului nu-ți vor spune cine știe ce, fără să te conectezi la spiritul comunității care l-a ridicat și apoi dezvoltat. Dacă un trup părăsit de suflet pare mult mai mic, scurgându-se înapoi în lut și existând doar în amintirea celor care l-au cunoscut, orașele cu străzi goale ni se par de-a dreptul pustii (le și numim „orașe moarte”), asemeni caselor fără cărți, muzică sau tablouri – numite și case fără „suflet”.

 „Spiritul locului” se păstrează în biserici și catedrale și se regenerează aici, chiar după mari rupturi în istoria orașelor. Ca urmare a acestor rupturi, apar adesea fel de fel de schimbări și influențe: bunăoară, catedrala ortodoxă în accepțiunea contemporană a expresiei este străină spiritului ortodoxiei ardelene. Catedrala este văzută azi după acel concept catolic potrivit căruia catedrala este edificiul celebrării episcopale a orașului (apusean), loc de adunare al întregii comunități, și chiar de adăpostire în caz de primejdie. La fel, orașul-cetate pare o moștenire a varoș-ului maghiar, însă există și orașe crescute din lut, cu biserici de lemn…

– continuă aici

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment