Advertisements

Punctul Omega

Don DeLillo este un scriitor reprezentativ al postmodernismului american și unul dintre marii lor romancieri, alături de Philip Roth și Cormac McCarthy. Cum până acum mi-a scăpat, am decis să încep cu o scriere mai recentă a celui aflat de o vreme încoace pe lista premiului Nobel pentru literatură. Așa m-am ales cu Punctul Omega, a15-a nuvelă publicată de DeLillo sub numele său și prima operă de ficțiune publicată după nuvela sa din 2007 Falling Man.prezentat de USA Today ca…

…un roman de idei care arată cum limba, filmul și arta schimbă lucrurile pe care noi le percepem drept realitate.

Mini-romanul este de fapt o nuvelă – și aceea de dimensiuni reduse – ce apare, cel puțin structural, sub forma unui haiku. Primul capitol al scriiturii (în simetrie cu ultimul) nu este localizat undeva anume, ci plasat într-un anotimp. Totul începe și se termină în aceeași locație, cu o proiecție lentă, ce poate fi privită în oglindă, de ambele părți ale unui ecran. În această fază asistăm la o instalație video – „24 Hour Psycho” – filmul cult al lui Hitchcock, și nu este exclus ca ideea nuvelei să fi încolțit în mintea autorului chiar în timp ce o urmărea, sprijinit de un perete.

„Psycho” este considerat unul din cele mai bune filme ale regizorului Alfred Hitchcock, iar subiectul său este dezvoltarea unei personalități multiple. În mod normal, filmul durează mai puțin de 2 ore (106 minute) și rulează cu 24 de cadre pe secundă, în vreme ce aici, în instalația expusă de către Douglas Gordon la Museum of Modern Art din New York, totul curge de 12 ori mai încet. Eram curios în ce măsură se leagă nuvela cu Teoria punctului Omega a fizicianului Frank J. Tipler. Aceasta ajungea la concluzia că urmaşii noştri îndepărtaţi ar putea trăi la nesfârşit – devenind…. nemuritori.

Referințele apar târziu, undeva pe la mijlocul nuvelei (pe cât de scurtă, pe atât de consistentă) după care vin tot mai des, pe parcurs. Despre ce aduce vorba această teorie? Dacă Universul, aşa cum crede Tipler – via Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955), John David Garcia (1971), Paolo Soleri – va sfârsi într-un Big Crunch şi dacă anumite condiţii vor fi satisfăcute, el va evolua spre o singularitate finală și spre un punct Omega, în care viaţa, sub formă de informaţie, va continua la nesfârşit iar oamenii ar deveni, practic, nemuritori. Mai mult, acest punct Omega ar putea fi identificat cu Dumnezeu – cu evidente implicaţii religioase, mergând până la idea resurecţiei. Dar nuvela nu este despre trezire, sau dacă protagonistul (care vrea să facă un film documentar) se trezește cu ceva, atunci acel ceva e o problemă, adusă, desigur de o femeie – sau mai bine zis de absența unei femei, ce vine să stea cu protagonistul și cu subiectul sau „ținta” filmului său în deșert, apoi dispare.

Singurele indicii ale dispariției sunt câteva apeluri venite de la un număr necunoscut, apoi un cuțit, dar așa cum Psycho este un fals film polițist, tot așa este și Omega Point în materie de literatură. Totuși, nu e vorba doar de Jim Finley, Richard Elster și fiica sa Jessie. Apoi, dintr-o dată, reapar Norman Bates și detectivul Arbogast și încerci să faci conexiunea cu Psycho. De fapt, avem un roman poetic, post-modern, despre ritmul cuvântului în scris sau al imaginii în cinema, despre limitele acestor mijloace și cum pot manipula atât privitorul cât și creatorul.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment