Advertisements

Inspectoratul de miliție

După atâtea gânduri, luni dimineață se trezi târziu și ieși nemâncat pe ușa hotelului Continental, grăbindu-se să ajungă la sediul inspectoratului județean de Miliție Cluj. Ceacanica era deja acolo și făcea ordine cu cei de la judiciar:

— Ce naiba căutați în birouri la ora asta? Așa credeți că se rezolva un caz?! Pe teren cu voi, fir-ați voi să fiți de blegi, cu anchete făcute cu fundul pe scaun!

— La ora asta se vine? îl luă în primire locotenentul Nona, cu care lucrase la caz.

— Vrei să te răzbuni, sau ce? zâmbi amar Tandin, aruncând pe birou dosarul, care făcu plici, atrăgându-i atenția lui Ceacanica, care-l salută din cap.

Șeful nu scăpase însă de încăpățânarea ardelenească.

— Nu asta este procedura la noi în Miliție, tovarășe adjunct! Ca organ, noi suntem la comanda Procuraturii, care conduce anchetele penale. Funcția noastră de bază este asigurarea ordinii publice, iar metoda de lucru este…

— Fi-v-ar organul și metodele ale naibii să vă fie, ieșiți afară și asigurați ordinea, când zic!

— ….să prevenim săvârșirea infracțiunilor de drept comun! Să prevenim, tovarășe adjunct.

— Ia, preveniți voi afară, pe stradă – să nu vă mai văd prin birouri la prima oră. După-amiază cu rapoarte complete, toată lumea! Hai, executarea!

Milițienii se ridicară încet, privindu-l spre el cu lehamite, apoi unul spre celălalt, încurajându-se din priviri să se urnească, în sfârșit, pe teren. Ceacanica îi privea cu mâinile-n buzunare, cum dispar, privind totuși cu regret înapoi spre birouri înainte să iasă pe ușă. Abia atunci mustăci spre noi și veni în încăperea unde-l așteptam alături de Nona.

— Băi, deștepților! Așa credeți că se face treaba cu proștii, punându-i să lingă dosarele de anchetă? N-au ăștia mâini să pună pe dosarul cazului nostru, întări el, punând mâna pe mapa albastră.

— Problema este că ei cred că-i dosarul lor, spuse Nona jenat. Cazul e la Cluj, așa că…

— Dacă era al lor, trebuia să-l rezolve într-o jumătate de an, nu să aștepte după noi încă un an și jumătate! închise discuția Ceacanica, luând dosarul în mână.

Și din acel moment, în care-l deschise, nimeni nu se mai îndoi că e cazul lui. Nici măcar procurorul Iuliu Andrei, un ins înalt și slab, dar hotărât, care veni să ne spună ce presiuni se făceau asupra lui.

Îl sunase dis-de-dimineață Duca, primul-secretar al județenei de Partid, cu instrucțiuni ferme: să–l pună pe administratorul de cămin sub acuzare pentru cadavrul găsit în Someș. Asta după ce insistențele celor de la Interne rămăseseră fără efect.

— Așa merg treburile la Cluj, domnule procuror? îl privi c-un ochi pe jumătate închis Ceacanica, după ce dădu mâna cu el.

— Din păcate, așa! Securitatea este organ de anchetă, și e menționată în noul Cod penal românesc chiar înaintea noastră, a procuraturii.

— Da, știu! îi răspunse Ceacanica. — Am citit și eu mizeria aia de cod penal, pe care voi procurorii îl credeți foarte… avansat. Fiindcă, mă rog, vă faceți treaba cu el! Dar pe mine nu m‑ajută cu nimic să prind criminalii pe care voi îi pedepsiți.

— Sau nu!

— Sau da, dacă nu e cazul, se-amuză în sfârșit Ceacanica, realizând că procurorul nu era prost deloc. Sau cel puțin nu făcea pe-ncăpățânatul, așa ca restul ardelenilor – mai știa și de glumă.

TT își aprinse o țigară și părăsi biroul sub pretextul de a-l găsi pe tovarășul său Barbu, care fuma plictisit în biroul vecin:

— Gata, i-ai pus în temă, putem pleca?

— Mai știi prima seară, pe când am ajuns noi în Cluj? evită răspunsul TT.

— Tu chiar vrei să răsucești cuțitul în rană, Teteule, își stinse brunetul țigara.

Primiseră o cameră cu două paturi la etajul II al hotelului Continental. Ajungeau acolo seara târziu, revedeau pe scurt, în timp ce se schimbau de haine și fumau ultima țigară, întâmplările de peste zi și se consultau în legătură cu ce mai aveau de făcut. În prima zi abia în jurul orei 23 se îndrepta spre hotel. Afară, nici țipenie de om. Oricine-ar fi trecut la ora aceea pe stradă putea fi considerat suspect, cu tot gerul și zăpada răscolita de viscol.

TT își amintea perfect: contemplase peisajul din jur fără răutate, până când viscolul îi smulse fularul iar zăpada îi intrase pe sub cămașă. Se grăbise s-ajungă în camera, Barbu nu venise încă.  Cine știe, o fi dat de vreun fir? se gândise.

După un duș rapid, se băgase în pat fără să-și mai aștepte colegul. Afară vântul șuiera, lovind din când în când geamurile ferestrei cu fire de zăpadă. Adormise repede, cuprins de oboseala primei zile de muncă, după o noapte petrecută în tren.

– continuă aici

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment