Advertisements

Un erou al timpului său

„Luna Zadar” este un roman, un anti – bildugsroman de fapt, urzit în jurul unui antierou. Pentru că personajul său central, Albert Radițki, deși se caută, nu se descoperă, deși se construiește (recompune, mai bine spus), nu se împlinește, el învață să se accepte și….  cam atât. Albert este un bastard nihilist, orfanul unei Europe aflată în cursul unor prefaceri majore. El se autodeclară un Nimeni, parte a Nimicului și tot demersul său ulterior îi dovedește obstinența de a demonstra acesta, aproape matematic.

Dezgropând trecutul, îți îngropi prezentul. Același nimic pe ambele maluri, totuși cine se poate abține să treacă puntea dintre sine și Sine? „Viitorul este un trecut neexplorat încă”, este convingerea lui Albert și el pornește în căutarea acestuia trecând printr-o serie de aventuri rocambolești care-l poartă din Teleormanul natal prin frământații Balcani și până pe îndepărtate tărâmuri scandinave.

Albert al lui Adrian Alui Gheorghe amintește vag de Mendebilul lui Cărtărescu, numai că, deși adoră să spună și să asculte povești,  el emite cu nonșalanță teorii metafizice, aparent fără legătură cu realitatea imediată. E un mod ingenios sau inconștient de a se dezvălui, eschivându-se totuși de la epatare? Pentru că omul este și rămâne pentru el însuși o mare necunoscută. Șaradele și glumele lui, uneori sinistre, sunt și o încercare de a ține realitatea sub control, îndepărtând-o ca timp și spațiu.

Radițki nu-și  judecă și nu-și urăște genitorii și, deși îi cunoaște tardiv și livresc, vaga lor identitate, importantă pentru el fără îndoială, conduce la același unic, mare adevăr: omul în sine este mic și insigifiant, interesant e doar rezultatul acțiunilor sale dirijate sau întâmplătoare. Mama, oficial ghid turistic, agent al Securității sub numele de cod Sabina, tatăl – un specialist norvegian în centrale nucleare, detașat temporar în România comunistă – cam asta e tot ce aflăm despre ei. Ea a iubit, el a intrat în jocul perfid al serviciului român de informații, care, întâmplător i-a și plăcut.

Uriașa discrepanță dintre cele două variante ale identității sale nu-l derutează pe Albert, el rămâne cu convingerea că este rod al dragostei și nu un produs accidental al „sistemului”. Nici măcar vocea lucidă a iubitei, (soră-geamănă, înger păzitor care l-a smuls din ghearele morții în Serbia și oglindă răsturnată a conștiinței sale), nu îi zdruncină această credință. El însuși se dovedește un mecanism erotic aproape neverosimil, amorul carnal fiindu-i o formă de cunoaștere și de recompensă pentru darurile primite de la femei, fie că e vorba despre viață, adevăr, ospitalitate sau bani.

Un alt personaj fascinant și misterios este Tanko, hoț de talie internațională care la un moment dat decide să își cumpere moartea, doar că, după același tipar al absurdului, sub care se desfășoară întreaga narațiune, uită să precizeze momentul ei, rămânând pentru tot restul vieții într-o cutremurată, paranoică așteptare. Este și motivul pentru care Abert intră în contact cu el, angajat fiind ca bodyguard al – bătrânului de acum – interlop.

Prin el îl cunoaște pe Zobar, „cea mai mare voce din Belgrad” în opinia lui Tanko, în fapt, așa cum îi spune și numele un lăutar țigan, dar al cărui „șlagăr” va deveni „refrenul” romanului și titlul său, Zadar, nume al deșertăciunii, dar și al orașului balcanic de pe malul Adriaticii, atât de aproape-departe de visul neîmplinit al eroului nostru, ca și al multor români acelui timp (înainte de UE) – Italia. Asasinii plătiți de Tanko au și ei nume simbolice – Adolf și Vissarionovici. Aria lor de acțiune depășește timpul istoric și puterile omenești, ei devin responsabili cu Moartea la nivel mondial, chiar forțele NATO, ajug, în imaginația febrilă a personajelor-victimă, să li se supună.

Dincolo de excepționala poveste, se remarcă arhitectura narativă originală a romanului care, deși oarecum liniară, este împănată din belșug cu pasaje de digresiuni filosofice cu aspect de poem dramatic modern. Fără să o fractureze brutal, ele împlinesc profilul personajului. Ca și amestecul de gravitate și burlesc, de erudiție exprimată colocvial și sentiment trăit la limita duioșiei cu bășcălia. „Ca la douăzeci de ani”, vorba cântecului. Un roman care, odată terminat, am simțit impulsul de a-l  lua capăt și să îl recomand și altora, mai ales celor tineri.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment