Advertisements

O altă lume

Publicată de Ioan Bozac în octombrie 2004 la editura Criterion Publishing, „O altă lume” a fost prezentă și la Târgul de carte din Leipzig, unde a flancat „Săptămâna roșie”, a lui Paul Goma. Scrisă de un medic oftalmolog clujean într-un moment mai puțin fericit al unui „om fericit, sau cel puțin așa s-ar părea după scriitură, dar – dacă ar fi aşa – poate nu aş mai fi reluat şi terminat această carte, şi sigur n-aş fi inserat atîtea notiţe acide”. Și mai citez din postfață:

Am dorit neapărat ca această povestire de suflet să se termine bine, cum mi-a plăcut totdeauna în postura de cititor. Este motivul principal pentru care m-am oprit înainte de prima mare dezamăgire pe care mi-a produs-o noul regim: simulacrul de proces al lui Nicolae Ceauşescu şi al celei care a contribuit covîrşitor la starea de lucruri la care se ajunsese.

„Reamintindu-mi acele incomparabile prime zile fără cel care ne-a acrit viaţa tuturor şi ne-a influenţat – uneori ireversibil, chiar fatal – destinele, mi-a trecut prin cap să scriu o continuare la această lucrare. Ar fi într-adevăr ceva de domeniul ficţiunii: cum ar fi trebuit să arate viaţa noastră dacă se împlinea – măcar în măsură rezonabilă – ce speram sub imperiul euforiei”.

Reluată la jumătatea anului 2002, cartea medicului clujean Bozac pleacă de la pagini începute în 1989 și regăsite în vara lui 2001. Acele rânduri se opreau după sosirea în Petrova, unde a fost repartizat în detrimentul Clujului natal și care poate că nu ar fi fost reluate şi continuate fără încurajarea soției sale, care i-a spus că poate ar fi cine să aprecieze rândurile sale care redau viața din Epoca de Aur.

Eu nu sînt aşa de entuziast, dar îmi pun speranţa în faptul că oamenii adevăraţi nu doresc să uite întîmplările care le-au marcat viaţa.

Se poate vedea uşor după datele din prolog că Ioan Bozac a avut multe ezitări în a-și continua romanul autobiografic început pe caiete dictando.

Poate la fel de greu ca şi a completa partea romanţată mi-a fost să găsesc o formă adecvată de redactare.

Ar fi minunat – dar aproape utopic – ca rândurile ce le-am scris să îşi atingă scopul: o contribuţie la crearea unei societăţi cât de cât sănătoase. „O altă lume – Amintiri din tinerețe, și nu tocmai” cuprinde însemnările unui observator atent – un tânăr medic rezident la primul contact cu realitatea din ruralul românesc de sfârșit de secol XX.

Prima parte, intitulată „Impresiile unui medic de țară”, conține descrieri ale unor locuri și situații cu totul noi pentru autorul de 28 de ani. A doua, intitulata „Surghiunul”, este un fel de roman autobiografic, zugrăvind ruperea de orașul pe care nu-l părăsise decât în vacanțe.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment