Advertisements

Iubito, eu mă micșorez

Pentru cei familiarizați cu proza lui Pascal Bruckner, Iubito, eu mă micșorez este un alt deliciu epic pe care scriitorul francez ni-l oferă. Cum paradoxul este apanajul operei sale , nu mă voi feri să descriu și eu prin unul acest roman: este o tragedie savuroasă, o dramă existențială comună, povestită cu umor spumos și reconfortant.

Leon și Solange sunt un cuplu aproape obișnuit, care împărtășesc o iubire neobișnuită. Diferența semnificativă de înălțime, în defavoarea lui, îl face pe Leon ținta ironiilor,dar și a invidiei multor bărbați fascinați de frumusețea maiestoasă a femeii. Dragostea înfocatei Solange compensează din plin acest mic neajuns. Simbol al virilității și fertilității, cuplul va fi binecuvântat cu patru copii.

Numai că o boală misterioasă face ca, la fiecare naștere a soției, Leon să scadă câte fix treizecișinouă de centimetri. Viața lui Leon începe să se schimbe încă de la primul născut, însă mariajul lor pare de nezdruncinat. Lucrurile se complică atunci când, împuținându-se odată cu mărirea familiei, doctorul nu își mai poate exercita profesia, nici îndatoririle familiale, iar nevasta, medic la rândul său, rămâne unic susținător al acesteia. El rămâne însă să graviteze ca un satelit în jurul fidelei neveste, în ciuda numeroșilor ei curtezani, dintre care cel mai asiduu este însuși doctorul Daniel Vădublez, cel care se ocupă de problema lui Leon.

Dacă afecțiunea soției rămâne constantă, relația sa cu proprii copii este un dezastru. Aici, Bruckner reiterează una din temele sale favorite, copilul- tiran, care răsfățat peste măsură, desfide autoritatea unui tată atins de slăbiciune. Împuținarea fizică a tatălui este o alegorie a decăderii supremației masculine în societate, dar pune un semn de întrebare și asupra familiei întemeiate după canonul clasic.

Redus la dimensiuni liliputane odată cu nașterea gemenilor, Leon se pomenește că a ajuns un accesoriu inutil și chiar deranjant în peisajul familiei și începe să lupte pentru supraviețuire. De ce ne străduim atât de mult să îi salvăm pe alții și nu reușim să ne salvăm pe noi înșine? Întrebarea majoră a celei de a doua jumătăți a cărții rămâne și după ultima filă.

Iubito, eu mă micșorez este o mare metaforă epică despre adaptarea la chingile sociale și despre nevoia noastră constantă de iubire și de apreciere. Recenzie de Luminița Ignea, pentru inimădecarte.ro

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment