Advertisements

Iubirile… un roman caleidoscop?

Am auzit combinația din titlu, roman caleidoscop, citind recenziile altui roman al lui Matei Vișniec, Negustorul de începuturi de roman, din ale cărui referințe cinefile am mai spicuit pe blog. Chiar autorul său îl considera, la modul ironic,  o proză caleidoscopică greu de încadrat într-un gen literar. Asta pentru că literatura sa este un mix de genuri: epic, liric, dramatic, epistolar și mai nou, într-o tot mai mare măsură, autobiografic. Nu lipsesc inflexiuni de teorie literară, psihanaliză și de atitudine într-un mix de scene împinse spre absurd, suprarealiste.

Ei bine, aceste impresii nu diferă foarte mult la mai-recentul Iubirile de tip pantof… Ce s-a schimbat e sticla caleidoscopului, ca să rămân în termenii articolului, mult mai cizelată, în care culorile stranii intervin mai rar, fără a provoca sincope în lectură. Și chiar dacă se întâmplă, scriitorul e foarte atent să introducă o premisă pentru ele: acea diferențiere a cititorilor, de tip pantof și de tip umbrelă.

Carevasăzică, dacă sari peste câteva pagini (sau culori, ale imaginarului caleidoscop), n-ai nici un motiv să te impacientezi, cititorule. Fiindcă toți suntem la fel de diferiți, ca și umbrelele de pantofi. Căci:

Omului i se pare normal să-și cumpere măcar o dată pe an, dar de la o umbrelă are exigențe infinit mai mari, i se pare că aceasta ar trebui să dureze toată viața. Dacă pantofului îi acceptăm cu ușurință uzura, ca pe un lucru normal, când vîntul sau ploaia torențială ne fac harcea-parcea cîte o umbrelă ne simțim imediat înșelați, ca și cum ni s-ar fi băgat pe gît un produs de proastă calitate.

Senzația mea apropos de aceste schimbări de planuri ale personajelor din proza lui Vișniec, de introducere la fiecare două capitole a unora noi, cu poveștile aferente, este că asist la o nouă punere în scenă – regizată de un autor plictisit de lipsa lor de dramă. Ce observ mai nou în Iubirile… este intrarea în scenă a autorului însuși care, cu multă auto-ironie, e dispus să se dezbrace de personaje:

Când am avut această revelație, că de la pantof nu așteptăm să fie durabil, cel mult să ne servească timp de un an, dar că pe umbrele le dorim eterne, mi-am dat seama că dețineam aici un argument de tip subtil, legat de caracterul total irațional al omului, și chiar o probă privind nebunia sa structurală.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment