Advertisements

Iubirile de tip pantof, Iubirile de tip umbrelă…

Matei Vișniec mărturisea într-un interviu că atunci când obosește de viață, scrie un roman; ajuns în pragul celor 60 de ani, dramaturgul face al VI-lea său popas cu romanul „Iubirile de tip pantof, Iubirile de tip umbrelă…”, apărut la Editura Cartea Românească și lansat la Cluj cu ocazia Întâlnirilor internaționale… organizate de Teatrul Național.

iubirile-de-tip-pantof-iubirile-de-tip-umbrelaÎn întâlnirea sa cu cititorii clujeni în cadrul Întâlnirilor internaționale de la Muzeul de artă, Vișniec a vorbit despre cât de familiar îi este Clujul, recunoscând mulți prieteni în sală, ajungând la Rădăuțiul natal. Până să-i deschid romanul, am crezut că este o urmare firească a discuției în care, așa cum am relatat pe scurt pentru clujulcultural.ro, dramaturgul atingea și problema migranților – tratată în celălalt volum lansat la Cluj, Trilogia Balcanică – Migraaaanți sau…

Transcriu în aceste prime note de lectură alte câteva fragmente din întâlnirea sa cu cititorii clujeni, care mi se par acum mult mai relevante (pentru romanul început):

Rădăuți e un loc unde vă sfătuiesc să nu vă duceți. Dacă vine prea multă lume acolo, se strică, devine turistic. E un loc miraculos, din care am plecat provincial, tremurând de timiditate. Nu credeam la acea vreme că voi avea aventuri atât de fabuloase în cursul vieții… Dar inclusiv sursele iubirii mele pentru teatru încep la Rădăuți și-n satele din jur, unde trăiesc mătușile mele, unchii mei, unde-au trăit bunicii mei, unde ceremoniile satului au fost pentru mine primele revelații teatrale.

Moartea unui unchi de 20 de ani a fost pentru mine prima revelație că omul are nevoie de ceremonii ca să existe, ca să dea sens vieții. Un tânăr care a murit la 20 de ani a fost dus la groapă cu o mireasă alături, pentru că el fusese holtei, cavaler. M-a marcat pe viață, la 6-7 ani, această extraordinară ceremonie a vieții rurale. Toate sursele imaginației mele și gustul pentru teatru vin de la nunțile, de la botezurile și de la ceremoniile pe care le-am cunoscut la țară, unde ochiul meu de copil (născut totuși la oraș) era mare, mare…

…ca să nu mai spun că Rădăuțiul este tăiat în două de o cale ferată, care de fapt e axa de simetrie a Universului; toată lumea recunoaște acest lucru. Se petreceau scene halucinante: cortegiul traversa prima parte a cimitirului și după aceea negociau cu acarul: Vine un tren, nu vine? Hai treceți repede… Și ca în Fellini, cortegiul trecea în partea cealaltă a cimitirului, tap-tap-tap, după care își relua ritmul.

În primul capitol al romanului său Iubirile…* Matei Vișniec revede (cu ochii copilului care a fost în urmă cu o jumătate de secol) lumea satului Horodnic din apropiere de Rădăuți. Cuvinte neaoșe ca laiță, cheptar ori cuptior sunt scrise cu nesaț și oferite de către autor într-o formă de ospitalitate – care iată, poate fi romanul. Și prima cheie de lectură: riturile populare (de trecere), ca surse ale imaginației și iubirii sale pentru teatru:

…am avut revelația faptului că în viață durerea poate veni uneori la jumătate de secol după trăirea dramei.

De câte ori încerc să identific sursele pasiunii mele pentru ceremonii, ritualuri, spectacol uman și teatru în general, îmi vine în minte în mod automat moartea lui Mihai.

*achiziționat cu livrare gratuită de pe www.libris.ro

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment