Advertisements

Fluturii din stomacul Irinei Binder

Irina Binder este o foarte simpatică persoană care locuiește (sau a locuit cândva) în fostul Oraș Stalin, azi Brașov. Versul ”fetițe dulci/ ca-n București, etc” se pare că a fost depășit la începuturile turismului sexual în România – și asta datorită Brașovului. Puțin plinuță, ca mine și ca orice altă persoană sedentară, Irina Binder este o autoare de succes. Dar recenzia nu se referă la persoana sa, ci la primul ei volum, bine-primitul (de către public) Fluturi. Doamna Binder fost de curând la Cluj, iar prietena mea a participat la o-ntâlnire cu autoarea, de unde s-a întors cu autograf pe ultimele Insomnii ale Irinei.

Așa că mi-am învins orice reticență (niciunul din prietenii mei de pe facebook nu citise Irina Binder, nici măcar de curiozitate) și am pus mâna primul său volum – Fluturi. Până să-l deschid îmi imaginasem c-o să dau de vreun Oracol cu desene de fete și poezii siropoase, chestii total inaccesibile pentru eternul masculin. M-am înșelat amarnic. De pe prima pagină am aflat tot, dar absolut tot despre autoare: cine a fost și cine este, prin ce a trecut, ce a înțeles din viață șamd. Ceea ce m-a făcut curios să trec mai departe de Cine sunt? cu întrebarea ok, și ce-ar mai fi de aflat, după ce-ai zis totul? Ei bine, am dat de-o poezie cu titlul Eu.

E bine, am zis, e bine să mai scrie și fetele poezii, hai să nu fim misogini. Și ce, Veronica Micle nu scria? Păi, scria. Bine, nu așa versuri „ce din coadă au să sune”, dar scria și ea. După acest intermezzo al autoarei, cartea continuă (sau începe) bine: o simplă idee, ieșită de pe buzele cuiva după o țuică sau cafea – viața nu te întreabă – se multiplică în atât de multe fraze (repetiția este mama învățăturii) încât una tot îți va rămâne întipărită în minte. Plus sugestia indusă, că nu citești doar o carte, ci o poveste pe bune. Și uite așa mai bifezi o pagină, până să dai de răspuns:

– Nu, viața nu te întreabă niciodată nimic.

Bun, după ce au fost spuse toate, CE și mai ales CUM poți să mai spui, să umpli paginile? Păi, simplu – inventezi un prieten imaginar cu care vorbești la telefon. Și căruia poți să-i spui chestiile obișnuite ale fetelor: că tu nu te îmbraci la fel cu toată lumea, pentru că ai stilul tău vestimentar. Bine, te încurcă puțin „sânii imenși”, dar asta este o altă chestie pe care o știu doar fetele. Numai fraierii își închipuie că e cine știe ce grozăvie să ai sânii mari, în vreme ce „noi” fetele, știm că asta nu doar ne încurcă dar ne mai și complexează. Și uite-așa intrăm în universul Irinei, unul nu cu mult diferit de cel al Sandrei Brown.

După primele 40 de pagini, obișnuit cu virgulele în plus, realizezi că scriitura Irinei, departe de a fi rodul mai multor mâini și minți de autoare geniale dar paupere, este o întâlnire fericită între un stil de scris/vorbit cu priză la public și cititoarele feminine (feministe?) care apreciază „sinceritatea” și franchețea sentimentelor interlocutoarei. Însă nu e suficient să scrii sincer pentru fi și un bun autor (poți fi chiar penibil). Și atunci, care este secretul (succesului) Irinei Binder?

Nu știu ce se-ntâmplă în alte cărți, dar în Fluturi Irina spune tot despre orice – și o spune simplu, fără ocolișuri: nu-i pasă de banii băieților cu bani, cât de „a fi pusă în balanță cu oameni superiori, prin lipsa banilor”. Oricum, nu ezită să se victimizeze, poate că-n încercarea de a se ironiza?

Aveam prejudecăți, crezând că oamenii cu bani căutau tot oameni cu bani și poate frumuseți mondene, de top.

Eh, auto-ironia este un sentiment care bănuiesc că va apărea ceva mai târziu prin volumele Irinei Binder, după epuizarea celorlalte sentimente care dau pe-afară. Oricum, citirea primelor 50 de pagini din Fluturi vol. I m-a făcut să-mi reconsider poziția față de Petronela Rotar și să-mi amintesc cum se chema blogul său… acestBlogDeNervi era, nu-i așa? Numai că acum Petronela nu mai e așa nervoasă, că s-a măritat, deși tot despre sine scrie, chit că mai strecoară câteva rânduri și despre ales.

Bun, acum ca să revin la Irina Binder – cel mai bun sfat adresat fetelor care-și fac educația sentimentală din cărțile sale l-am găsit pe blogul feminin organgejuice.ro: „Nu recomand cartea adolescentelor, să trăiască cu impresia că bărbații cocalari cu bani agață fete modeste și inteligente în club. Nu dragelor, ăia agață de obicei fete disponibile pentru o noapte”. Și nu, n-am vrut să fiu rău cu acest citat, acesta e chiar un eufemism, dacă stăm să citim ce zice despre autoare Lorena Lupu 🙂

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment