Advertisements

Interviu Gaudeamus

Interviu cu Dorin Goagă, SCENARIST SUB ACOPERIRE – Editura SEMNE

Reporter: Domnule Dorin Goagă, în primul rând vă rugăm să ne spuneți ce conține volumului dvs SCENARIST SUB ACOPERIRE.

Dorin Goagă: Conține 4 scenarii de lungmetraj și 12 de scurtmetraj.

REP: Și ce subiecte ați abordat în aceste scenarii?

D.G: Nu  numai subiectele contează, ci și modul de tratare al acestora. Pentru tipărire am ales 4 scenarii din zone total diferite. Unul este „NU RÂDEȚI, CĂ VĂ VINE RÂNDUL”, o comedie cu care am câștigat la TVR în 2005  concursul de scenarii, dar nu au mai fost bani pentru producție.

REP: Despre ce e vorba?

D.G: Despre dorința multor soții de a fi în locul soților lor. Alt scenariu este „SACRIFICIUL SUPREM”, despre dictatura ceaușistă, în care nu apare dictatorul, ci sistemul pe care l-a creat și care l-a susținut. În „ULTIMUL VIRGIN ȘI REVOLUȚIA ÎN DIRECT” , sau „Conjunctura”, acțiunea se desfășoară în culisele evenimentelor din decembrie 1989, când s-au pus bazele noului capitalism românesc, iar în „SCENARIST SUB ACOPERIRE” se pune problema dacă prevalează dreptul cuplurilor homo de a înfia copii, sau drepturile copiilor care nu au discernământ în acest sens.

REP: Este un subiect cam delicat…

D.G: Este, dar ar trebui abordat mai des și cu mai mult curaj. Eu, ca scenarist, nu trag concluzii, dar personajele mele ajung să-și pună problema dacă nu cumva și cei din tabăra adversă au ceva de spus, ceea ce ar fi un prim pas.

REP: Vi se pare important să menționăm că sunteți inginer?

D.G: Da, este important, dar trebuie să mai spunem că sunt un consecvent spectator, văd toate filmele românești  de vreo 50 de ani încoace, le comentez și chiar scriu cronici, am ieșit la pensie din învățământ, și am realizat multe filme ca cineamator. Am înființat cândva cineclubul MICRONUL, Mecanică Fină București, și sunt vicepreședintele ASOCIAȚIEI NAȚIONALE A CINECLUBURILOR.

REP: Aceasta denotă și o experiență în producția de film, chiar dacă la nivel de cineamator.

D.G: Și o experiență de viață…

REP: În prefața volumului de scenarii spuneți că tipărirea acestora este ultima soluție, vreți să detaliați?

D.G: Adică un scenarist independent nu are nicio șansă în România să-și vadă filmul pe ecrane.

REP: Și-atunci ale cui sunt scenariile filmelor românești?

D.G: Ale regizorilor, care, în general, sunt și producători, ale prietenilor sau rudelor lor.

REP: Dar aceștia nu ar avea interes să folosească și scenariile altora, dacă ar fi mai bune?

D.G: Nu, pentru că o parte din bugetul general, adică 4%, revine scenaristului, iar 5% revine regizorului. Ar însemna ca acesta să dea o parte din bani altuia.

REP: Dar poate ar avea încasări mai mari…

D.G: Niciun film românesc nu-și acoperă cheltuielile de producție și cheltuielile ulterioare.

REP: Chiar niciunul?!

D.G: Nu. Un film românesc are 5-6 mii de spectatori, rar 25 de mii.  Poate acum să fi apărut o excepție: o comedie și anume „Două Lozuri”, cu cheltuieli mici, a depășit 100 de mii de spectatori.

REP: Nici filmele premiate nu-și acoperă cheltuielile?

D.G: Nici acelea, pentru că nu au mai mult de 60 de mii de spectatori, și cresc foarte mult cheltuielile de promovare.

REP: În acest caz, de unde iau cineaștii bani?

D.G: De la CNC, Centrul Național al Cinematografiei, și de la sponsori. Niciun cineast nu face film pe banii lui.

REP: Și nu există nicio șansă să se schimbe acest sistem?

D.G: Nu, pentru că nimeni nu are acest interes. Banii publici sunt ai nimănui.

REP: Prin publicarea scenariilor în volum, considerați că ați învins sistemul?

D.G: Nu, dimpotrivă – mă consider învins.

REP: Nu credeți că aveți mai multe șanse ca regizorii și producătorii vă vor solicite acum?

D.G: Nu, v-am spus, au scenariile lor.

REP: Nici   măcar pentru comparație?

D.G: Ce interes ar avea?! Oricum, pe-ale lor le consideră geniale. Ar trebui să fie o a treia entitate care să hotărască ce scenarii sunt mai bune.

REP: Mai concret, cum ar trebui să fie?

D.G: Toate scenariile să fie depuse direct la CNC și evaluate separat, indiferent ale cui sunt.

REP: Se organizează tot felul de workshop-uri de scenaristică, nu ați participat?

D.G: Se organizează numai pentru tinerii scenariști, „bătrânii” scenariști, care ar avea ceva de spus, sunt aruncați la coș.

REP: Nu le considerați eficiente?

D.G: Nu pot fi eficiente câte vreme participanții nu au o experiență de viață, din viața reală, nu din filme, sau din teorie, chiar și cinematografică.

REP: Nu sunt și excepții?

D.G: Nu știu dacă putem discuta acum despre excepții. Da, sunt și excepții, care întăresc regula.  Recent, tânărul regizor Daniel Sandu a avut un succes remarcabil cu filmul său de debut „Un pas în urma serafimilor”, cu scenariul scris de el. Filmul are deja 30 de mii de spectatori. Dar, până a ajuns aici, Daniel Sandu a cam îmbătrânit prin  workshop-uri, acum are aproape 40 de ani. Dar reușita scenariului se bazează mai mult pe experiența lui personală dintr-un seminar teologic, decât pe învățăturile din teorie.

REP: La Târgul de Carte, s-a oprit vreun cineast la standul editurii SEMNE? La volumul dvs?

D.G: Nu. Dar le-am trimis eu acum câteva luni volumul tipărit.

REP: Puteți să ne spuneți, cu aproximație, câți cineaști au volumul dvs?

D.G: Pot să vă spun cu precizie: 34 de cineaști, plus în alte domenii. Ministrul Culturii are un exemplar, am lăsat la Antena 3, lui Mircea  Badea și, personal, lui Mihai Gâdea și Liviu Dragnea, care erau întâmplător la intrarea în sediu.

REP: Și cum au reacționat cineaștii?

D.G: Nu au reacționat în niciun fel. Un singur regizor, care e, desigur,  și producător, pe care l-am găsit personal, mi-a răspuns prin secretara sa că nu va intra în preocupările lor nici măcar în viitorul îndepărtat.

REP: Și, atunci, pentru ce le-ați trimis volumul de scenarii?

D.G: Ca să le fac în ciudă!

REP: Mai exact?

D.G: La toate interviurile, de la cineaști consacrați la proaspăt debutanți, aceștia acuză o lipsă acută de scenarii, și când li se oferă, nici nu se uită la ele.

REP: Considerați că mai avem cititori de carte?

D.G: Se tipărește mai mult decât se citește.

REP: Nu costă mult tipărirea?

D.G: Cu pensia de pe o lună, mi-am putut publica volumul de 456 de pagini, dar într-un tiraj redus și în condițiile în care eu mi-am conceput și realizat coperta, eu am făcut tehnoredactarea, așezarea în pagină și corectura. Tiparul m-a costat 20 de lei exemplarul.

REP: E mult, e puțin?

D.G: E mult, din cauza tirajului scăzut. Dacă apelez la un distribuitor care plătește taxe, costul se dublează brusc. Dacă vreau și drepturi de autor, adică munca mea, cu 50 de lei, cartea nu se mai vinde.

REP: Dar am văzut cărți la 5 lei, 10 lei…

D.G: Cu atât mai mult, cum aș putea vinde la 50 de lei?!

REP: Cum se ajunge la prețuri așa mici?

D.G: Tiraje foarte mari, cred eu, din bani publici. „Proiecte culturale”, în care nu trebuie justificate cheltuielile. De fapt, cultura nu se evaluează în bani. Din păcate, aceste produse culturale nu ajung la publicul larg din alte motive, nu din cauza prețului.

REP: Care ar fi acestea?

D.G: Superficialitatea, lipsa de interes, de dăruire, lipsa de control…

REP: Spuneați că, totuși, sunt puțini cititori. De ce credeți că sunt așa de puțini?

D.G: Pentru că nu au timp. Apoi, pentru că s-au robotizat. I-am ajuns, în sfârșit, pe americani din urmă. Oamenii nu mai au timp să discearnă, așteaptă să li se spună ce să facă. Cumpără produsul care are publicitatea cea mai agresivă, merg la un film sau citesc o carte numai dacă le spune cineva  că merită. Din păcate, în general sunt mințiți, de fapt, păcăliți.

REP: Aveți o prezentare originală a volumului în stand. Cui aparține?

D.G: Ideea cu barza care aduce volumul de scenarii e a mea, dar nu și realizarea grafică, doar decuparea berzei.

REP: Mi se pare sugestiv, volumul de scenarii ca un nou-născut. Credeți că se vor mai „naște” și altele?

D.G: Eu mai am încă 5 scenarii de lungmetraj, proză scurtă și cronică de film. Intenționez să public al doilea volum.

REP: E mai greu de citit scenarii, sau e mai ușor?

D.G: Depinde, dar, în orice caz, e altceva. În principiu, ar fi mai convenabil, pentru că este mai concentrat decât un text literar, deci necesită un timp mai scurt în fața cărții,  și are avantajul transmiterii unor idei, sentimente sau stări la care te poți gândi oricând, și în tramvai. Plus că dezvoltă imaginația, lucru foarte important, pentru că cititorul devine participant, nu ia totul de-a gata. Scurtmetrajele ar fi bine-venite, pentru că acestea sunt și mai concentrate și, oricum, ca filme, nu prea ajung pe ecrane.

*a consemnat Doni Mirodoni

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment