Advertisements

Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Până la cea de-a cincea ediție a Festivalului de Carte Transilvania mai sunt doar 6 săptămâni. Festivalul Internațional se va desfășura în perioada 3-8 octombrie 2017 în Piața Unirii din Cluj-Napoca. După ce anul trecut i-a avut ca invitați străini, printre alții, pe scriitorul Alessandro Barrico și criticul Franco Moretti, alături de poetul sârb Adam Puslojić, pentru 2017 au fost anunțate deja două nume mari: după poetul sirian Adunis, aflăm că dintre invitații de onoare ai Festivalului Internațional de Carte Transilvania face parte și poeta americană Alice Notley .

fost de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatură, .

Nominalizat de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură (în 2016 aflându-se într-o strânsă competiție cu laureatul Bob Dylan), Adunis, cunoscut și ca Adonis, a scris peste 20 de cărți în limba arabă. Traducerea cărții sale Selected Poems a fost nominalizată la Premiul Griffin pentru Poezie (2011). În 2011 a primit premiul Goethe pentru literatură. A mai publicat eseuri și lucrări de critică literară. Este ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, Franța În limba română i-a fost publicat un singur volum, Despre nebunie (versuri), în traducerea Carolinei Ilica și a lui Dumitru M. Ion.

Alice Notley, care s-a stabilit din 1992 la Paris, va susține un recital de poezie și un dialog cu Ruxandra Cesereanu. Cu acest prilej se va lansa primul volum al poetei publicat în limba română: „Câteva numere de magie” („Certain Magical Acts”), în traducerea lui Alex Văsieș și în curs de apariție la Editura Școala Ardeleană. Am remarcat ce a zis anul trecut la FICT unul din invitații români, scriitorul Mircea Cărtărescu:

Noi în România avem 20.000 de oameni care mai cumpără cărți și ceilalți nu cumpără aproape nimic. Dar merită să scrii pentru acești 20.000 de oameni.

Nu știm câți din acești 20.000 de cititori fideli vor ajunge anul acesta la Cluj și cum se vor mixa manifestările pregătite de Festivalul Internațional de Carte Transilvania (anul trecut s-a combinat în mod fericit cu Întâlnirile internaționale organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga” și manifestări ale Uniunii Scriitorilor) dar cu siguranță vor redeschide apetitul clujenilor pentru lectură și pentru cultură.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment