Advertisements

Ce înseamnă să publici în era internetului?

Articolul se referă mai mult la promovarea de carte decât la produsul cultural în sine, asta pentru a nu dezamăgi pe cei care se așteaptă la un alt gen de conținut. Promovarea cărții a evoluat paralel cu (sub)produsul cultural care amenință să devină cartea azi. Întrebarea e când a ajuns cartea (că de film știam) obiect de consum, sau marfă de umplut rafturile bibliotecilor – de parcă ar fi un obiect decorativ? Cartea este considerată de către „consumatori” drept cel mai ieftin mijloc de educație, iar aceasta este o judecată emisă tocmai de librari.

Asta explică și succesul de librărie al cărților de tip How to, al celor psihologice ori al tehnicilor de dezvoltare personală. Nu mai cumpără nimeni carte pentru a se „documenta” într-un domeniu, aceasta reducându-se la o căutare pe google. Oamenii vor soluții rapide, așa că majoritatea celor care intră în librărie știu deja ce vor. Pe cititorul pasionat îl descoperi după timpul pe care-l alocă de la intrare și până la ieșire, în care include și explorarea, și bucuria de a descoperi autori sau cărți noi.

În zona editorială există azi două tendințe: promovarea vârfurilor, adică a autorilor și cărților de top – iar aici chiar stăm bine, fiind perfect aliniați pieței mondiale a cărții, cu toate că vânzările sunt mult în urma Europei de vest, adică se citește mult mai puțin, și mult mai ieftin. De aceea multe edituri preferă să fie asimilate cărții „serioase”, publicând doar autori consacrați sau lucrări „științifice”. Asta pentru a-și proteja atât numele, cât și renumele. Primăvara e perioada târgurilor de carte, deși de citit se citește mai mult iarna, la gura sobei. Apar, printre altele, topuri ale celor mai bine vândute cărți.

La cât se publică acum, în lipsa topurilor nu prea mai ai cum fi „la zi”, pentru că nu-ți ajunge timpul nici măcar să răsfoiești toate cărțile apărute. Astfel că și-a făcut loc și extrema opusă: se vând surprinzător de bine cărți de calitate îndoielnică, cum ar fi Fluturii brașovencei Irina Binder, ori Biblia pierdută a bănățeanului Igor Beiber, despre ultimul gura lumii (spurcată!) spunând că și-ar fi vândut o casă pentru a suporta cheltuielile de promovare. Între aceste extreme se zbat autorii normali, ce se luptă pentru un loc pe tarabele librăriilor. E drept că și librăriile moderne au apărut abia în ultimii ani, după restructurarea prin care a trecut și acest sector economic sau cultural (cum vreți să-l vedeți) datorită crizei.

Însă dincolo de criza economică se află criza valorilor, generată de criza de timp și a modelelor viabile. Așa cum prognoza Matei Vișniec în distopia sa Negustorul de începuturi de roman, nu e departe ziua când vor exista mai mulți scriitori decât cititori, iar primii îi vor plăti pe ultimii ca să-i citească. Asta deoarece foștii cititori, sufocați de informație și de cărțile-obiect de tot mai slabă calitate, ajung să-și spună: pot scrie eu mai bine decât atât, în momentul în care se trezesc în mână cu o carte slabe. Așa dispar cititorii, în lipsa presei culturale care să facă o triere, cât de cât, a valorilor, și a editorilor interesați de câștiguri financiare, nu de actul de cultură.

În era internetului, cărțile cele mai bine vândute vor fi, în continuare, cele mai bine promovate cărți, și nu neapărat cele mai bine scrise. În acest context, sfaturi cum sunt cele postate de Andrei Ruse pe Hyperliteratura vor prolifera în continuare.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment