Advertisements

Cioran despre istorie

Oamenii din est, oricare le-ar fi orientarea ideologică, au neapărat o prejudecată contra istoriei. De ce? Fiindcă îi sunt victime. Toate acele ţări fără destin din estul Europei sunt ţări care au fost în fond invadate şi subjugate, pentru ele istoria e în mod necesar demoniacă.

De altfel, o să vă spun şi mai potrivit: istoria e negaţia moralei.

Dacă aprofundezi istoria, dacă reflectezi la ea, îţi e strict imposibil să nu fii pesimist. Un istoric optimist e o contradicţie în termeni. (…) Spre patruzeci de ani am descoperit istoria, pe care o ignoram. Ei bine, am fost înspăimântat.

E cea mai mare lecţie de cinism pe care o putem concepe. Luaţi oricare epocă a istoriei, studiaţi-o un pic în profunzime şi concluziile pe care o să le trageţi sunt în mod necesar teribile. (…) Oamenii nu-şi pot imagina că această istorie nu are nici cel mai mic sens.

Istoria are un curs, dar istoria nu are un sens.

Dacă luaţi Imperiul roman: de ce a mai cucerit lumea pentru ca apoi să fie invadat de germanici? Asta nu are niciun sens. Dar nu există sens. Există o derulare. Care e sensul? De ce să ridici catedrale? Uitaţi-vă la Paris, care a făcut catedrale: are acum turnul Montparnasse. Să faci turnul Montparnasse după ce ai făcut catedrale: putem spune după aceea că istoria are un sens? Că viaţa Parisului are un sens?

Nu. Te cheltui, faci ceva şi după aceea dispari. Dar de ce se derulează această istorie, pe care am vorbit-o atâta de rău? Deoarece oamenii au crezut mereu într-un sens. (Cioran, Entretiens, Gallimard, 1995)

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment