Advertisements

Elogiu mamei vitrege

O nuvelă ceva mai puțin cunoscută al lui Mario Vargas Llosa, Elogiu mamei mele vitrege este de fapt o povestioară cu tâlc dedicată prietenului său Luis Berlanga – un clasic al cinematografiei spaniole.

Personajele acesteia sunt prezentate cititorului prin gaura cheii dorințelor neînfrânate, pentru ca regretele ulterioare să fie dezvoltate în „Caietele lui don Rigoberto”. Acesta este acum un bărbat între două vârste care lucrează într-o companie de asigurări, căsătorit cu dona Lucrecia (a doua lui soție). Trăirile celor doi, care și-au găsit fericirea din a doua încercare, sunt tulburate de Alfonso, alintat Fonchito – fiul lui don Rigoberto din prima căsătorie.

Fiecare capitol pornește de la o pictură în care se regăsesc membrii familiei din Lima, dona Lucrecia și don Rigoberto. Cel mai bogat în semnificații din roman, capitolul mijlociu Venus cu Amor și muzică, este una dintre cheile ce descuie lacătul povestirii:

Pe mine mă cheamă Amor. Micuț, blând, trandafiriu și înaripat, am mii de ani și sunt neprihănit ca o libelulă. Cerbul, păunul și căprioara care se zăresc pe fereastră sunt tot atât de reali ca şi perechea de îndrăgostiţi care se plimbă înlănţuiţi la umbra plopilor din crâng.

În schimb, satirul de la fântână, de pe ţeasta căruia ţâşneşte apa dintr-un vas de alabastru, nu este: este o bucată de marmură toscană, pe care a modelat-o un îndemânatic artist venit din sudul Franței.

Și noi trei suntem vii și treji ca și pârâul care coboară de la munte cântând printre pietre sau ca larma papagalilor pe care i-a vândut lui don Rigoberto, stăpânul nostru, un sclav din Africa (animalele captive se plictisesc acum într-o colivie din grădină).

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment