Advertisements

Efectul Echinox sau despre echilibru

Din integrala Clujul meu a lui Petru Poantă, apărută la Editura Școala Ardeleană Cluj, face parte și Efectul Echinox sau despre echilibru, publicat inițial în Biblioteca Apostrof, 2003. „Pe la începutul anului 1968, probabil la echinoxul de primăvară”, scrie Petru Poanta, un grup de studenți de la filologie înființau Cenaclul Echinox.

Cum decanul Facultății de filologie a refuzat să ne dea o sală, ședințele aveau să se desfășoare saptamanal la Crama «Bucuresti» (Metropol), de pe strada Horea. Șeful cramei era Remus Pop, supranumit Mongolu, datorita fizionomiei sale vag asiatice. Fusese în tinerețe rugbist, apoi referent cultural pe la nu știu ce instituție.

„În acei ani, crama mai păstra atmosfera traditionala a unui local destul de select; în absenta oricărui neaoșism, evoca mai curând o ambianță de burg central-european. Seara cânta aici grupul instrumental al celebrului violonist Titrus – își amintește Petru Poantă:

Mongolu, putin snob, un jovial amabil, cu puseuri de generozitate, se făcuse cunoscut în mediile culturale clujene, cunoscând la rândul lui multă lume bună. Începuse să colecționeze opere de arta, nefiind lipsit nici de un anume rafinament gastronomic, ori de orgoliul simpatic-juvenil al virilității; în total, un reprezentant tipic al acelei noi burghezii oculte căreia prosperitatea îi stârnea, uneori, bizare nostalgii artistice. Astfel, cenaclul Echinox devenea pentru el o fantasmagorie realizata. Întrunirile se țineau într-un separeu, pe latura de sud, cu intrarea pe lângă bar și bucătărie.

Cenaclul funcționa ca un „club privat”, iar pe parcursul ședințelor, care debutau cu o conferință și sfârșeau cu lectura unui poet sau prozator, plus comentarii „serioase, exigente, într-un registru grav, dacă nu chiar emfatic”, nu se bea decât cafea și apă minerală.

Discutam despre structuralism, existențialism, noua critica, noul roman (venise în acea perioada la Cluj Alain Robbe-Grillet), “imaginatia materiala” si “poetica spatiului” in viziunea lui G. Bachelard, avangardism etc. Aceasta sobrietate academica era poate ușor ridicolă într-un asemenea loc, numai ca pentru noi seriozitatea constituia forma de manifestare, publica și privată, a unui model intelectual.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment