Advertisements

Diavolul în Paradis

Am aflat despre acest volum scris de jurnalistul Dorin Petrişor și lansat în luna februarie a anului trecut abia azi. Nici pe autor n-am apucat să-l cunosc înainte să plece la Sibiu (unde a găsit o perioadă o slujbă într-un casino) și apoi în UK. Sunt convins că fostul jurnalist (care a lucrat mai bine de un deceniu în presa locală şi naţională, culturală, politică şi de investigaţie), are acum destule subiecte și colecționează personaje pentru următoarele sale romane.

Lansarea de anul trecut a cărții lui Dorin Petrişor, licenţiat în filosofie, a fost întreruptă de criticul Mircea Popa, cunoscut și pentru alte dispute publice, care l-a acuzat vehement pe fostului jurnalist că, în urmă cu 15 ani, ar fi scris o serie de articole din care reieşea că el, profesor şi critic, ar fi fost securist. Cele citite n-au făcut decât să-mi provoace curiozitatea despre genul de proză pe care un jurnalist clujean l-ar putea produce. Au parcurs și recenziile de pe situl editurii:

Diavolul în Paradis” este un roman poliţist, scrie Victor Cubleșan. Sau, mai exact, un fals roman poliţist (acceptând că descifrarea enigmei cade în cele din urmă pe un loc secund) care vorbeşte, fără pretenţii, fără sentenţiozităţi sau aere superioare, despre România contemporană.

Un roman despre un tun imobiliar dintr-un ficţional oraş transilvănean, tribulaţie economică în vâltoarea căreia sunt cuprinse, cu mic, cu mare, personaje care dintre care mai diverse, de la primar la cerşetor, de la directorul liceului la proxenet, de la poliţist la investitorul străin.

Toate aceste personaje sunt privite panoramat, fără a fi însă expediate, sunt uşor tipice fără a fi şabloane. Dorin Petrişor dovedeşte abilitatea de a extrage dintr-o tipologie exact liniile directoare de care are nevoie, aducând apoi viaţa în personaj prin detalii minimale, dar veridice şi neostentative. Se vede aici stofa de reporter şi în acelaşi timp echilibrul de prozator care îşi construieşte propria lume”.

Am parcurs primele patru capitole dintr-o răsuflare. În Omorul, Colina, Televiziunea și Containerul personaj este orașul din apropierea Clujului, traversat de un râu și de un drum național, drept pentru care va reuși să-și revină după căderea industriei comuniste, întâi prin atelierele de reparații auto, apoi prin apariția micilor taverne cu pensiuni. Orașul ardelean postcomunist este (re)construit capitol cu capitol: orașul vechi, colina, containerul și paradisul – pe toate le recunoaștem în schema propusă de autor.

Fragmentul preferat, până acum (mai am câteva pagini) sună așa:

Doctorul Manolache realiză acum că, deși se dovedise un bun profesionist, își abandonase viața celui mai insipid model imaginabil. Trăsese nenumărate sfori, politice mai ales, pentru a urca treptele ierarhiei administrative, de la șef de secție, până la director.

Nu că nu ar fi fost capabil – se dovedise atât un bun medic cât și un eficient administrator – nu că ar fi luat neapărat locul altora mai înzestrați (care, cel mai probabil, ar fi folosit aceleași metode subterane pentru a avansa), ci îl tortura tot mai insistent întrebarea: la ce bun?

Cu ce-au îmbunătățit toate astea viața lui și viețile celor din jur? A acumulat ceva avere, culminând cu impunătoarea și inutila vilă din Paradis, crescând încontinuu nivelul șpăgilor pretinse pentru a opera.

– recenzie în curs –

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment