Advertisements

Demisia ca protest

RAO a mai intrat într-un clenci cu traducătorii acum 5 ani. Iată că recidivează, riscându-și iar credibilitatea – de această dată în fața cititorilor, plus că va fi dezavuată de majoritatea breslei. Dar să nu omitem contextul: într-o țară în care unora li se cere demisia, iar alții refuză să și-o dea, demisia ca protest apare ca o derogare, ca și cum te-ai duce singur să te tunzi la zero în armată.

Cum adică să să demisionezi în semn de protest, să defectezi de la „cauză” într-o problemă minoră? Păi, chiar aici e cheia. Demisionăm din poziții minore, cu voie de la stăpânire, ținând cu tărie de scaun când e vorba de chestii mari. După cum amintea cineva, aici:

Cartea unui fost pușcăriaș e, probabil, una dintre cele mai populare cărți de la Gaudeamusul de anul acesta. Și nu este vorba nici de Adrian Năstase, nici de Dan Voiculescu – ci este vorba despre Tibi Ușeriu. Acesta a câștigat de două ori cea mai grea competiție de ultramaraton din lume – 663 Artic Ultra; 566 de km la Polul Nord, care trebuie parcurși pe jos la -40 de grade.

„Nimeni nu a mai reușit, înainte de el, să facă acest lucru de două ori. Dar, înainte de asta, Tibi Ușeriu a fost pușcăriaș – de drept comun. Își povestește viața într-o carte foarte populară, intitulată „27 de pași”; cartea a apărut la o casă editorială mică, Aqua Forte”. Bun, e clar că spre deosebire de ultimul autor, un autentic Jean Valijean, ceilalți doi au ales să publice cărți pentru a-și albi sufletele.

Au tot dreptul s-o facă, și-au executat pedepsele și n-au ieșit din închisoare, din câte știu eu, pentru că ar fi scris cărți (la fel ca Gigi Becali & Co), ci și-au lansat cărțile acum, în libertate. De ce n-a demisionat doamna Lidia Bodea atunci când a publicat Gigi cărți, dacă tot e să vorbim de principii? Problema este că oamenii (nici de o parte, nici de cealaltă) nu înțeleg diferența între pedeapsă și iertare. Deși Năstase și Voiculescu și-au executat pedepsele, ei nu vor fi iertați de opinia publică nici dacă-și vor pune cenușă în cap și se vor apuca să scrie cărți de teologie.

De aici inutilitatea demersului publicistic, și tot de aici aroganța (după cum semnala Ciutacu: am să-ncep cu o aroganță) de a-și lansa cărțile în public, și nu oriunde, ci la o mare editură. Dacă ar fi publicat și ei la Aqua Forte, era Pepsi. Dar la RAO? Cum să publici la RAO 🙂 nu era și varianta RAO educațional? Și demisia doamnei, ca demisia, dar filmările lui Mălin Bot mi se par de un suprarealism demn de filmele lui David Lynch. Deja îmi pare rău că am ratat cel mai absurd Gaudeamus posibil.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment