Advertisements

Delegația

*continuare de aici: M-am trezit speriată și cu sudoarea curgându-mi pe tâmple. Afară fulgera. Abia atunci mi-am dat seama că visasem un coșmar și m-am bucurat că în micul oraș, tirania mașinilor…

Se auzi un scrâșnet de frâne și apoi zgomotul, greu de confundat pentru cine l-a auzit vreodată pe viu, a doi bolizi din tablă și plastic ce se loveau cu viteză. Geamul meu dădea într-o mare intersecție de la intrarea în micul oraș, iar noaptea cineva, o mână ironică, punea semafoarele pe intermitent.

Ca urmare, accidentele erau dese dar nu suficient de dese, pare-se, pentru ca cetățenii să protesteze. Se știe doar că în orașele mici și civismul este mai puțin dezvoltat. Dar ce era cu întâmplările astea și mai ales cu visul despre mașini, ce încerca să-mi transmită Universul? 

Ăsta era prețul de plătit pentru o idilă cu Primarul – mă voi trezi, la fel de speriată, noapte de noapte?  N-aveam de gând să-mi distrug viața. Am mers în delegație, totuși, cu Jorj – pentru că-i promisesem. Pe drum am încercat să-l descos despre marele Oraș și prețurile sale aberante:

      — Mai știi că prin anii ‘90, o mașină costa mai mult decât o casă? La zece ani distanță, prețul locuințelor o luase razna și un apartament dintr-un bloc vechi, la standarde comuniste, lipsit de orice simț estetic, atingea sume fabuloase. Acum, în al doilea deceniu de după 2000 prețurile încă tot cresc. Cum e posibil una ca asta, unde-or să ajungă?

      — Hm, mustăci el, noi suntem o țară în care timp de 70 de ani singurele chestii pe care le puteai deține erau casa și mașina. Nu poți să-i explici unui tânăr care conduce o mașină de 3-4.000€ că nu-i normal să-și ia o casă cu avans de 2.000. Nu va-nțelege că o creștere cu 2 puncte procentuale a dobânzii îi va mări rata cu 30%.

      — Da, numai că din păcate va afla asta, mai devreme sau mai târziu…

      — Asta-i viața, da` pân-atunci, va găsi argumente pro-achiziție: rate egale cu chiria, putere de cumpărare considerabil mai mare ca înainte de criză, perspective de creștere a salariilor rezonabile, preturi mai mici decât în 2008. Dar când vor fi iar alegeri parlamentare,  și vom avea iar creștere bazată pe consum, sau inflație mascată, cine știe ce nouă criză se mai apare!

      — Și-atunci de ce cumpără toată lumea-n draci?

      — Pentru că toți cei care-au mizat până acum pe creștere au câștigat, iar cei rămași (de voie sau de nevoie) în expectativă, au pierdut. O treime din cei care cumpără case în marele Oraș provin din orașele vecine, de la noi sau de mai departe.

      — Da? Nu știam!  Așadar să mă grăbesc să mă-nscriu și eu la noul Caritas din marele Oraș, câtă mai e susținut de studenți, și de „viniturile” care pompează anual bani în economia lui?

      — Da, câtă vreme ține mitul Orașului high class, Metropola ardeleană care-ți multiplică banii instant! Câtă vreme povestea funcționează, merge și economia lui, iar afacerile imobiliare îs cireașa de pe tort.

      — Dar câți își vor pierde iar economiile de o viață, la stop joc, când s-o spargere bula?

      — Bref, asta nu-i nici problema mea, nici a ta, Ană! Totu-i după reguli, cu contracte beton făcute de bănci, nu pierd decât cei intrați târziu în joc, fraierii cu bani puțini…

– continuă aici –

* fragment din ORAȘUL imPOSIBIL, roman în curs de apariție.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment