Advertisements

Creanga prin Creangă

Radu Părpăuță semnează reușitul studiu de relansare a unui clasic al literaturii române intitulat cu umor „Creanga prin Creangă”. Mi-a amintit de Caragiale după Caragiale, autor Mircea Tomuș. Prezent la dezbatere în fața profesorilor de română (între care mă aflam și eu), am văzut un mod exemplar de a pune în receptarea operei rigoarea în locul atacurilor, cum a fost cazul lui Eminescu o lungă și tristă perioadă după 1990, încheiată totuși prin reeditarea operei și apariția unor repere critice folositoare școlii.

Volumul pornește spornic din iubire, dar nu este alcătuit dintr-un șir de encomioane.

Apărută la Editura Muzeelor Literare (Iași 2015, 201 pagini, bibliografia selectivă 5 pagini), cartea interesează cititorul în cel mai înalt grad, nu numai prin fundamentare științifică ci și prin asimilarea concluziilor cercetătorii operei crengiene. Scriitura lui Radu Părpăuţă surprinde, seduce și convinge de la început la sfârșit, păstrând sus stindardul de luptător al humuleșteanului care nu dă cinstea pe rușine!

Pentru un slujitor al școlii mai bine de o jumătate de secol la toate ciclurile de învățământ, participând inclusiv prin scris (am editat o serie de zece autori români prezenți cu subiecte pentru examenele școlare sub titlul Azi în școală – compendiu colectiv) în apărarea ideii de prețuire a limbii și literaturii române în contextul globalizării, lectura pe nerăsuflate a cărții primite cu autograful lui Radu Părpăuță a produs multă bucurie.

Mai mult, pare că hainele „nemțești” comprimă, încing gândirea căci, spune undeva Umberto Eco: o populație care a învățat să meargă încălțată și-a dezvoltat în alt mod gândirea decât o populație care a mers în picioarele goale.

Menținându-mă pe linia studiului – lectura trebuie reluată – iar în fața elevilor, ca să fiu mai precis, verificate noile contribuții de esență în receptarea operei lui Ion Creangă, reașezat în matca artistică a unui autor clasic alături de Eminescu, Caragiale, Slavici, Arghezi, Blaga și Sadoveanu – aflați în sufletul nostru din copilărie și până la bătrânețe… Altceva este un studiu critic, mai ales dacă nu se îndepărtează de opera scriitorului Ion Creangă ci îi potențează valoarea estetică, ceea ce domnul Radu Părpăuță a reușit!

P.S. Din bibliografia selectivă nu lipsește lucrarea din 2011 a lui Ion Pecie, Phallusiada,  Editura Paralela 45 Pitești, nici Explorări onto-teo-logo-falocentrifuge în câteva subiecte nițeluș rebarbative…, de Luca Pițu, Editura Opera Magna 2014.

Povestea poveștilor nu este cuprinsă încă în programa școlară dar ajunge de exemplu să relatez actualitatea operei lui Creangă prin comparația făcută între „Inspecția școlară la Alba și Ceata lui Harap-Alb”, eseu semnat Oliviu Iacob în Paralele ale memoriei, Editura Bălgrad 2007, urmat de lectura în Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar condus de un domn Crainic, un doctor în filologie Mălai identificând personaje reale – comparabile pentru secolul XXI cu Setilă, Gerilă și celelalte, în fine trimiterea la actualitatea clasicilor fiind evidentă!

*prof. Oliviu Iacob – Alba Iulia, 18 februarie 2018

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment