Advertisements

Contraviața

Contraviața nu este chiar cel mai nou roman al lui Philip Roth, ci doar cel mai recent tradus și apărut la noi. Exegeții operei sale – Roth e un clasic în viață – îl așează după seria The Professor of Desire (sau Zuckerman Bound, scrisă în anii 80), care începe cu The Gost Writer, primul roman al lui Roth narat de Nathan Zuckerman, un alter-ego al autorului. Nathan Z. ar putea fi numit alter-ego-ul său livresc, un dramaturg cu problemele aferente, oarecum paralele cu personajele ale căror istorii le observă.

Aici însă personajul principal este chiar fratele naratorului, Henry Zuckerman, un ins cu o căsnicie fericită și în același timp, cu o viață dublă satisfăcătoare. Problemele apar – și o să mă opresc cu spoilerul aici – în momentul în care viața lui sexuală ia o altă turnură, iar Henry se redescoperă ca evreu, după o vizită în Israel. Rezultă un savuros menage a trois, nu doar în căsnicia lui Henry Zuckerman, ci și între cele trei personalități: alături de cea a povestitorului și a protagonistului (ambii din aceeași familie), reușim să o asociem și pe cea a autorului, mai ales cunoscându-i parcursul literar.

Roth debutează cu volumul de povestiri Goodbye, Columbus, remarcat atât de lumea literară a New York-ului cât și de comunitatea evreiască. E nevoie de 80 de pagini ca să descoperi despre ce e vorba aici: nevoia de transformare şi sens, locul evreului în istorie şi volatilitatea identităţii, după cum menționează biografa sa Claudia Roth Pierpont în monografia Roth Unbound, un titlu ales după cel al trilogiei mai sus-amintite.

Advertisements

Related Posts

About The Author

No Responses

Add Comment