Advertisements

Cartea oglinzilor

E. Ovidiu Chirovici scrie (pentru prima oară în limba engleză) un roman cu atâtea întorsături de situație încât pare un scenariu de film. Inclusiv personajele sunt descrise întâi prin referințe cinefile (fostul detectiv era un bărbat solid și serios, cu o înfățișare de actor distribuit în roluri secundare) și abia apoi prin detalii fizice („avea părul complet alb, ca și barba”, „…era și afroamerican pe deasupra”).

Este adevărat că de la apariția filmului se scrie altfel, dar cel puțin în literatura noastră (câtă a mai rămas), scrisul nu s-a schimbat chiar în măsură în care poți sări peste portret, oferind direct „poza” personajului. Trecând peste micile detalii lipsă, romanul este bine scris, iar acțiunea, așa puțină câtă e într-un roman polițist concentrat pe un singur caz, este condusă cu mână sigură – poate prea sigură uneori, cum notam la citirea primei jumătăți.

Sunt aproape sigur că vom vedea în câțiva ani și un film după acest roman pseudo-polițist al lui Chirovici, la urma-urmei succesul internațional are în vedere și acest aspect. O chestie sâcâitoare pentru cititorul român trebuie că sunt numele de personaje: eu unul cel puțin m-am pierdut între naratorii Peter Katz, John Keller, Richard Flynn și Roy Freeman, confundându-i pe tot parcursul lecturii, chiar dacă numele a trei dintre ei tronau la începuturile de capitole (sau părți) ale romanului.

Doar similitudinea (sau o coincidență deloc întâmplătoare) cu numele actorului Morgan Freeman m-a făcut să rețin cumva numele ultimului personaj, detectivul care apare ca din senin și rezolvă cazul. Finalul mi s-a părut, asemenea filmelor românești, dacă nu precipitat, cel puțin în contrast cu lunga expozițiune, trecută prin filtrul a cel puțin două personaje, dacă nu-l mai socotim și pe detectivul cu barbă albă, ale cărui impresii închid volumul.

Dacă ar fi să aleg vreo frază memorabilă, cred că după epilog am întâlnit cele mai reușite rânduri, în mulțumirile adresate cititorului (care includ de fapt un citat, sau o pastișă după Cicero):

Mulțumiri ție, cititorule, care ai ales această carte dintre multe altele.

Astăzi, după cum spunea Cicero, copiii nu-și mai ascultă părinții și toată lumea scrie cărți.

Se pare că suntem cititori de tip clasic, noi aceștia din țară – cam asta e senzația cu care am rămas după prima mea lectură din Chirovici. Și cu convingerea că dacă va fi să mai citesc vreodată ceva de el, o să fie scris în limba română.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment