Advertisements

Cercul literar de la Cluj

Cercul Literar de la Sibiu a fost, după cum amintește articolil Martei Petreu publicat în Revista Apostrof „cea mai făgăduitoare mişcare culturală pe care a născut-o, într-un sublim act de rezilienţă, Transilvania. Concret, el ține de Universitatea clujeană aflată în exil istoric la Sibiu, în urma cedării Ardealului) în secolul al XX-lea.

Conceptul de euphorionism, de inspiraţie goetheană, a sintetizat idealul de cultură românească pe care l-a avut Cercul Literar de la Sibiu: şi anume, o cultură de valoare universală, cu o structură complexă, o cultură deprovincializată, în care valoarea estetică este obligatoriu conjugată cu aceea morală şi nu este lipsită şi de o dimensiune axiologică de natură ideologică”.

Cercul literar de la Cluj – un cenaclu online de poezie și proză inițiat și lansat la data de 1 august 2016 de Emilia Poenaru Moldovan, scriitor și editor la Colorama / casa de editură a companiei Roxer – se vrea (cel puțin după nume) un continuator al Cercului de la Sibiu. Cercul aflat sub egida Editurii Colorama își propune crearea unui mediu relaxat și prietenos pentru promovarea literaturii de bună calitate, iar membrii acestuia beneficiază de facilitățile de publicare oferite de editură.

Mâine va avea loc lansarea primului volum de proză (o antologie) al acestui relativ nou Cerc literar, la care contribuie nu mai puțin de 14 din cei 86 autori care postează în cadrul cenaclului online, cu mențiunea că ziua dedicată prozei este doar lunea, restul zilelor din săptămână fiind dedicate poeziei. Sigur că poezia fiind majoritară, se vor lansa și patru volume de poezie, dar cum pentru cititorii de recenzii de pe inimadecarte proza este domeniul de interes 🙂 am lăsat această informație la final. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă începând cu ora 16, mai multe detalii aici.

 

 

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment