Advertisements

„Bonjour tristesse” de Françoise Sagan (1954)

Romanul care a scandalizat societatea franceză la jumătatea secolului trecut, Bonjour Tristesse, a apărut în 1954, pe când Françoise Sagan (cette Mademoiselle Chanel de la littérature, cum au alintat-o francezii) avea doar 19 ani.

Părinţii (biologici) i-au interzis să-şi treacă numele (Quoirez) pe carte, aşa că tânăra a apelat la un pseudonim inspirat de numele prinţesei de Sagan, un personaj din romanul lui Proust „În căutarea timpului pierdut”. Cartea va fi trecută la index de Vatican care a văzut în ea „o otravă care trebuie ţinută departe de buzele tineretului”.  Se auzea pentru prima dată vocea seacă a micului monstruleț, a acestei eterne adolescente sfâșiată între remușcări și cultul plăcerii: ea prefigurează tineretul emancipat, libertatea moravurilor anilor 1960, contracepția, adrenalina (mașini, viteză, droguri, beții), libertatea sexuală.

Françoise Sagan (1935-2004) a publicat numeroase romane, volume de povestiri, piese de teatru, scenarii și scrieri autobiografice, dintre care amintim: Un certain sourire (1955), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms… (1959; Vă place Brahms?, Polirom, 2015), Des bleus à l’âme (1972), Musiques de scènes (1981), De guerre lasse (1985), Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987), Toxique (1964) și Avec mon meilleur souvenir (1984).

Capitolul 1: „Trãiesc un sentiment necunoscut; melancolia și moliciunea lui mã obsedeazã și ezit sã-i dau numele frumos și grav de tristețe. E un sentiment atât de complet, de egoist, încât aproape cã-mi e rușine cã tristețea mi s-a pãrut întotdeauna onorabilã. Cunoșteam doar melancolia, regretul si, mai rar, remuscarea. Astãzi, ceva cade peste mine ca o mãtase, enervantã și molaticã, separându-mã de ceilalți. În vara aceea, aveam saptesprezece ani si eram complet fericitã.”

Romanul irezistibilului modus vivendi al acelei belle race pure des nomades, pauvre et désséchée des jouisseurs astfel se definește Cécile, tânăra eroină a cărții, în vârstă de șaptesprezece ani, astfel își definește tatăl și anturajul lor apropiat.O lume a paradoxurilor, ambiguităților, afectelor care transpun adolescenta în ceața saturată de echivoc a copilului matur/al  adultului imatur. Cartea este subtilă, laconică și derutantă, mai ales pentru un cititor tânăr căruia îi poate schimba perspectiva asupra vieții și chiar viața .

Cécile dorește să trăiască fără reguli, fără opreliști: să fie liberă să gândească, chiar dacă asta înseamnă să gândească rău sau să nu gândească, să fie liberă în orice fel de opțiuni – de a-și alege modul de viață, de a se cauta pe sine însăși:

„Je ne peux pas dire « d’être moi-même » puisque je n’étais rien qu’une pâte  modelable, mais celle de refuser les moules”.

Ea nu cunoaște și nici nu vrea să cunoască sentimente profunde, nu crede în fidelitate, care i-ar îngrădi libertatea, dar cade în propria-i capcană când sentimentele ei devin egoismul și gelozia, care o transformă într-o manipulatoare cu putere de persuasiune, determinând-o să ticluiască un plan machiavelic, un adevarat complot  de înlăturare a femeii pe care tatăl ei o iubește și cu care vrea să se însoare. În primul paragraf eroina descrie pe un ton grav tristețea, încearcă să-și definească amalgamul de senzații care o fac să sufere: remușcări, regrete, rușine, plictiseală, egoism.

Titlu romanului e inspirat de un poem al lui Paul Éluard, À peine défigurée

Adieu tristesse
Bonjour tristesse
Tu es inscrite dans les lignes du plafond
Tu es inscrite dans les yeux que j’aime
Tu n’es pas tout à fait la misère
Car les lèvres les plus pauvres te dénoncent
Par un sourire
Bonjour tristesse
Amour des corps aimables
Puissance de l’amour
Dont l’amabilité surgit
Comme un monstre sans corps
Tête désappointée
Tristesse beau visage.

P. Eluard. („La vie immédiate”)

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment