Advertisements

Cum devii din autor, personaj

Marea mea dilemă era, de fapt, evoluția personajului. Când citești o carte pare ușor, te strecori printre pagini și le sufli în ceafă tuturor, ești și tu pe-acolo, nevăzut. Prin convenție, accepți că autorul e „tatăl” personajelor și-ți dezvăluie treptat aspecte din viața lor. Dar cum faci asta în realitate, unde-i cvasi-imposibil să fii prezent în atâtea locuri în același timp, bașca să mai treci și neobservat?

Pentru o simplă poză trebuie să-i ceri subiectului permisiunea, și-atunci cum observi un personaj în timp real? Dacă Hip găsise dificilă postura asta duală (autor și personaj), și o abandonase pe prima în favoarea mea, nu era sigur că eu o să mă descurc. Nici nu știam cât era adevăr și câtă provocare aici: poate voia să-mi demonstreze că teoria nu-i chiar așa ușor de pus în practică, când e vorba de literatură, sau era doar ca să mă pună la încercare?

Provocarea era să scriu ceva care să-l mulțumească pe el (pentru că, la urma urmei, asta era comanda – o continuare a cărții lui Hip) și, în același timp, să reușesc asta fără să cobor sub acel nivel care să-mi reducă self-esteemu-ul. Un restart cu două orgolii de satisfăcut în loc de unul. Până la urmă, ce s-a ales din ce vorbisem noi: amicul meu și-a abandonat blogul de pe WordPress și a început să scrie pe blogurile Adevărul, iar eu îl citeam și încercam să-l descifrez de la distanță.

Întorcând cuvinte pe toate fețele, nu făceam decât s-adâncesc abstractul. Eram departe de realitate plus că mesajul celor scrise de Hip era indirect: nu avea multe de transmis, mici contradicții, dar viața lui părea lipsită de miză – dacă admitem că supraviețuirea nu e altceva decât un instinct pe care-l posedăm toți. Dacă putea fi asimilat vreunei tipologii, era prototipul insului banal, lipsit de mari frământări interioare. Un dezrădăcinat – cum erau mulți veniți în ultima vreme aci.

Ce puteam face fără material? Aveam nevoie de ceva concret despre el, și mi-am amintit de locuința pe care i-o observasem în treacăt, deși investise ceva bani acolo. Petre muncea de câteva zile la balconul lui, iar amicul comun nu asistase tocmai nevinovat la toate discuțiile de până acum, ci era direct interesat: probabil că Hip nu era cine știe ce client pentru el, dar nici nu făcea muncă voluntară.

Mai mult ca sigur că împărțeau profitul rezultat din îmbunătățirile succesive ale apartamentelor în care se mutase Hip, dar pe mine nu asta mă interesa, ci dacă amenajările astea reflectau ceva din personalitatea locatarului. Am căutat numărul în telefon și l‑am apelat:

— Salut, Petre!

— Serus, mă Oli! Ce mai faci, omule?

— Uite, voiam să te rog să m-anunți când mai lucrezi la balconul lui Hip…

— Păi îs chiar acia, mă! Da` ce treabă ai?

— M-o rugat să-i scriu ceva. Mai stai pe-acolo?

— Da, mă! Vii pe-aci?

— Hai că viu!

— No, hai. Intră pe la Lidl și adă și-o bere!

documentasem puțin înainte să-l sun și, din câte-mi aminteam studioul lui Hip, avea o cameră mare și o terasă generoasă. Era un spațiu fără prea multi pereți despărțitori, care ar fi permis o amenajare în stil loft, mai ales dac-ar fi închis balconul cu perete cortină. Ajuns acolo, am fost dezamăgit (realitatea din teren rareori bate cu imaginile din revistele de amenajări interioare): partea descoperită a terasei era închisă cu o structură metalică brăzdată de termopane mici, care rupeau priveliștea în pătrățele mici.

Am înțeles de la Petre că spațiul oricum n-ar fi permis o amenajare în stil loft, cum îmi imaginasem eu:

— Ce zici tu mergea doar dacă era la mansardă!

— Păi și, nu-i tot aia, că-i la ultimul etaj?

— Nu, că-s terase drepte deasupra. Poate dacă făcea aici un acoperiș de lemn, și punea grinzi până dincoace! îmi arătă el pe terasă.

Plus că spațiile rezultate prin compartimentare erau prea mici ca să mai semene cu un spațiu industrial. Cu o investiție suplimentară, putea ieși mai degrabă ceva în stil grunge, o combinație de simplitate și lux, mă lămuri Peter. Impresionat de cunoștințele lui, mi-am dat seama că-l judecasem superficial. Probabil că toate celelalte personaje din jurul lui Hip meritau mai multă atenție din partea mea, odată ce schimbasem haina de editor cu cea de autor al cărții sale.

— Auzi, Petre, da`… mai ai multe lucrări din astea?

— Cam tăți care-or văzut ce-am făcut pentru Hip or zis că vor și ei! Sau ele, că i-am făcut și la fosta lui șefă…

— De Anca, zici?

— Da, să vezi ce căsuță cochetă are femeia aia! Nici nu știu în ce stil să-ți zic că e amenajată, un interior boem sau eclectic. Ai, cât ne-o mâncat nervii lucrarea ei! Chiar dacă parea ceva așa, lejer – casa lasă o senzație de libertate, de neconvențional – acolo nimic nu e la voia întâmplării, amenajarea trebuia combinată perfect cu elementele ei de decor, îți dai seama?

— Adică pe dos decât de obicei?

— Da, oamenii își iau de regulă mobila și obiectele după ce-și fac casa, aici ea avea dinainte elemente de decor de care era atașată și voia să-i adaptez interiorul, o nebunie, îți zic!

— Și ți-a ieșit?

— Cumva, da, chestie care mi-a adus alte nebune pe cap, pe Mona o știi? Fata cucoanei unde stă-n chirie acum, de când și-o închiriat aici.

— Doar ce-am văzut-o atunci, la terasă!

— E, mă, ai văz`t-o acolo! No, asta voia ceva vintage, dar mobila ei era mai degrabă retro. I-am pus parchet din lemn masiv și i-am fixat niște rafturi pentru cărți în perete… pe Leea o știi?

— Șatena? Nu-mi zi că și pe la ea ai ajuns!

— Păi dacă-s prietene toate! Femeile vorbesc mă, între ele, nu ca noi. La asta mi-o ieșit cel mai bine, mi-o zis doar ce vrea și-o plecat, îi exact în stilul lui Hip, nu te bate prea mult la cap. Și-i place să plece în excursii lungi și să lase cheia, în vacanțe…

*fragment din volumul „Chiriaș la Cluj”, apărut la Școala Ardeleană 2018 (re-editare)

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment