Advertisements

Apărarea siciliană

Dacă în Vânătorii de capete, primul volum al seriei polițiste intitulată Vagabondul, Lucian Dragoș Bogdan insera mai multe referințe cinematografice, următorul volum – Apărarea siciliană – începe cu referințe literare. Bine, acestea (ca Ghidul autostopistului galactic) erau prezente și în primul volum, dar aici par să aibă o pondere mai mare. Asta și pentru că autorul pare să se fi documentat mai mult referitor la genul literar în care să-și încadreze romanul.

În primul volum, firul acțiunii s-a legat destul de greu pentru un roman polițist, iar descrierile sumare de personaje (mai mult prin caracteristicile lor interioare) m-au cam pierdut pe drum, autorul părând mai preocupat să întrețină decât să dezvăluie vreun mister. Ei bine, în al doilea volum evenimentul declanșator apare încă din primul capitol, asta probabil și datorită faptului că având deja personajele principale, Lucian Dragoș Bogdan a găsit de cuviință să intre direct în subiect – aspect care m-a bucurat în calitate de cititor pregătit să devoreze o serie polițistă.

În capitolul III sau despre ce se mai poate aștepta de la o relație distrusă vine și destăinuirea referitor la prima parte a seriei Vagabondul:

Chiar dacă scopul amestecării printre oamenii străzii fusese soluționarea unei crime, eram conștient că el constituise doar un pretext pentru  a evada din viața ce-mi devenise o povară greu de purtat.

Aveam să mă adaptez din nou la ea?

Una peste alta, revenirea protagonistului Dinu Căbulea acasă este descrisă cu emoție naturală iar dialogul devine în sfârșit credibil. După primele trei capitole scrise în ritm alert, în cel de-al IV-lea sau despre cum se face tranziția de la om responsabil sau chiar erou Lucian Dragoș Bogdan revine însă la descrierile imaginare:

Rămăsesem prins între două lumi.

Aflăm totuși din „muntele de mesaje” că acțiunea primului s-a întins pe „un an de zile”, iar lucrurile reintră pe un făgașul cursiv abia remarcat, în momentul în care protagonistul se întoarce printre oameni, la vechiul job. De îndată ce scrisul se perfecționează, urmează și în carte succesul literar 🙂 și e pe bune, nu ca și cum i-ar fi murit lăudătorii, precum e cazul Irinei Binder sau al lui Andrei Ciobanu.

Astfel că următoarele capitole curg la fel de cursiv ca și primele trei. Așa cum observasem în prima jumătate, referințele livrești predomină față de cele cinefile (autorul menționând doar Filantropica lui Nae Caranfil, ca și în primul volum), apărând o ironie la romanele cu Sherlock Holmes (bătrânii care-l ajută la investigație fiind numiți șontorogii de pe strada Lalelelor/ștrengarii de pe Backer Street) și câte ceva despre cărți polițiste în curs de apariție, cum ar fi Cumsecade, de Petru Berteanu (tot la Tritonic, desigur).

De fapt, asta mi s-a părut interesant de menționat la cărțile celor de la Tritonic, în general: faptul că, dincolo de calitatea, uneori, discutabilă a cărților publicate, editura încearcă să se adapteze la piața de carte, la ceea ce se citește acum pe ceea ce a rămas, de fapt din piața de carte. În loc să încerce să „formeze publicul”, așa cum face de exemplu Grupul editorial Art prin Editura Arthur, Tritonic își formează un colectiv de autori, încurajându-i să scrie împreună: cazul lui Lucian Dragoș Bogdan cu Teodora Matei, sau al lui Bogdan Hrib cu mai mulți autori.

Nu știu dacă e mai bine sau mai rău față de… cum fac alții, cred că e treaba fiecărei edituri cum își face strategia. Am vrut doar să remarc o abordare diferită, originală, proprie editurii Tritonic, de a-și încuraja autorii să exploreze și alte direcții. Idee care, cel puțin în cazul romanului semi-polițist, mai degrabă ironic-mistery scris de Lucian Dragoș Bogdan, a dat rezultate, chiar sub ochii cititorului. Dacă primul volum din seria Vagabondul (care mie mi s-a părut că a demarat ceva mai lent) a ieșit Best-seller, adică în topul preferințelor cititorilor, înseamnă că al doilea va fi un „Top Seller”, pentru că este mult mai alert scris.

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment