Advertisements

R.I.P. Adrian Berinde

Artistul plastic Adrian Berinde, mai cunoscut în România ca poet și muzician, a decedat în noaptea de miercuri spre joi (16-17 ianuarie), la vârsta de 61 de ani, într-o clinică din Braşov, răpus de boală. În 2009 a fost supus unui transplant de ficat, iar în ultima vreme locuia la Comarnic. S-a tratat în Germania timp de patru luni, după ce, în urmă cu doi ani, a fost diagnosticat cu cancer metastazat la oase.

În luna septembrie a anului trecut, cântărețul anunța că se simte mai bine în urma tratamentului experimental pe care l-a urmat. Se interna periodic pentru control şi terapie la Braşov. Adrian Berinde va fi înmormântat la Săcele, la biserica Sf. Nicolae din Cernatu, duminică – orele 13.00.

Iată autobiografia sa, culeasă de pe pagina personală: „M-am născut la graniţa dintre colinde şi ceardaş, la 5 ani după moartea lui Stalin. Pe mine nu m-a deranjat chestia asta, pentru că era o duminică însorită în Oradea la acel început de Mai. Unde mai pui că eram şi primul născut dintre cei trei băieţi pe care ai mei au considerat de cuviinţă să-i aducă în călătoria asta prin viaţă”.

M-au dat la şcoală, dar nu mi-a plăcut pentru că mă plictiseam. Şi mă tot gândeam cum să fug: de la şcoală, de acasă, din ţară. Până la urmă am făcut Artele Plastice la Cluj şi am fugit. Ceauşescu trăia.

M-am oprit tocmai în Elveţia, ştiam bine franceză, aşa că mi-am aşezat cartierul general la Moudon pentru vreo 20 de ani. În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele, peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat.

Pe vremea aia se pictau două portrete, ale preaiubiților noștri conducători! În Cluj, doar profesorii aveau un nume și mi-am dat seama că am primit un talent și îl țineam în buzunar, pentru că nu aveam ce face cu el. În România nu puteai să faci o expoziție, să te afirmi… Eu eram împotriva societății comuniste, așa că am plecat în Elveția, unde, în doi ani, am fost recunoscut ca fiind cel mai bun colorist!

La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul Lausanne-ului. În 3 săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe drumul meu cel bun.

Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20 de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne, Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional la Payerne, Paris.

La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere.

Numai că într-o bună zi, mi-am dat seama că nu mai îmi vine să pictez, mă săturasem cumva. Aşa că m-am sucit în cap, am luat un creion şi am început să scriu. A ieşit poezie. A ieşit şi muzică şi la 5 ani după primul zâmbet al lui Iliescu a ieșit Absent, primul meu album de muzică, pe care l-am înregistrat în studioul pe care îl construisem între timp în Cluj-Napoca, Studioul Taurus. Aşa am început cu muzica …

Şi dacă tot m-am apucat, trebuia să o fac ca lumea, nu? Anul următor, am lansat al doilea CD, Negru de fum, apoi au urmat Vertical, Captiv în inutil, Albaştri după ploi şi în sfârşit în zilele noastre, Azil. Am cântat pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate aproape un an, la începutul acestui secol, am cântat în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul Varekai. M-am întors şi muzica mea s-a auzit pe radio, la televizor, în case de oameni cu sufletul deschis spre lumea pe care o imaginez eu.

Prietenii mi-au spus că se fac şi băieţi frumoşi pe muzică mea. Nu pot decât să îi cred pe cuvânt, pentru că eu între timp am mai avut ceva treaba: am făcut nişte emisiuni de radio, am scos un volum de versuri – Captiv în inutil, am regizat o piesă de teatru după o nuvela a lui Cehov – Salonul 6 şi un videoclip, am condus câţiva ani Clubul Prometheus, am făcut prima mea expoziţie de pictură în ţară la invitaţia Delegaţiei ONU în România, am mai manageriat ceva evenimente culturale, campanii publicitare, gale.

Vă invit să ascultați mai jos, în memoria sa, piesa Absent, în care Adrian Berinde anticipa:

Și-am să prind un loc pe jos
la trenul de noapte
Ca să fiu sigur că mâine
voi fi departe
Ca să uit c-am fost bătrân
și voi renaște
Într-o lume-n care nimeni
nu mă va recunoaște…

Sursă foto și biografie: adrianberinde.ro

Advertisements

Related Posts

About The Author

Add Comment